IPJ Cluj face cercetări după ce mai multe persoane au fost determinate să achite avansuri pentru închirierea de Revelion, a unor cabane în comuna Horea din Alba, dar și în alte zone turistice din județele Prahova, Hunedoara și Cluj, fără a beneficia vreodată de serviciile plătite.

Publicitate

Până în prezent, în acest dosar au fost arestate trei persoane, au fost făcute nouă percheziţii, inclusiv în Bucureşti, fiind identificaţi 29 de păgubiţi.

Potrivit Cluj24.ro, în cursul lunii decembrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale au demarat din oficiu ample activități investigative, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, falsuri privind identitatea și uz de fals.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Poliţiştii fac apel la toţi cei care au fost păgubiţi în perioada septembrie-decembrie 2020, sub pretextul închirierii unor cabane la munte, în judeţele Cluj, Alba, Hunedoara şi Prahova, să depună sesizări, existând indiciu că prejudiciul ar putea fi de peste 100.000 de lei.

În fapt, cu ajutorul unor anunțuri online, bănuiții induceau în eroare persoanele prin oferirea spre închiriere a unor cabane presupuse a fi situate în diverse zone turistice ale țării (comuna Gilău, județul Cluj, comuna Horea din județul Alba, comuna Părăieni, județul Hunedoara, comuna Breaza, județul Prahova) solicitând sume de bani cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, cu titlu de avans, fără ca serviciile respective să fie onorate.

Publicitate

Prejudiciu, estimat la 100.000 de lei

Din informațiile rezultate până în prezent, prejudiciul stabilit este de aproximativ 41.000 de lei, însă în cauză există indicii că valoarea acestuia ar putea fi de peste 100.000 de lei.

Pentru documentarea întregii activități infracționale, cercetările au fost extinse,  fiind puse în executare 9 mandate de percheziție domiciliară în mai multe locații din țară, respectiv în municipiul București, în județul Argeș și Vâlcea, fiind ridicate bunuri susceptibile de a face obiectul activității infracționale.

Aproape 30 de persoane înșelate

Trei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor au fost reținute pentru 24 de ore, iar ulterior arestate preventiv.

Publicitate

Au fost identificate 29 de persoane vătămate, însă până în prezent nu a fost stabilit cu exactitate numărul acestora.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, Structurilor subordonate – Brigăzile de Operațiuni Speciale București, Pitești și Cluj.

În cauză cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Persoanele care au fost victimele infracțiunilor cercetate în cadrul dosarului penal (persoane care au fost păgubite în perioada septembrie-decembrie 2020, sub pretextul închirierii unor cabane la munte în perioada Revelionului, în județele Cluj, Alba, Hunedoara și Prahova) și care nu au sesizat până în prezent organele de poliție, sunt rugate să se adreseze Poliție municipiului Cluj-Napoca!

Publicitate