Connect with us
Advertisement

Actualitate

Inspecție Judiciară. Două dosare în care era implicat Iohannis, clasate pe vremea când Lazăr era procuror șef în Alba

iohannis-lazar-600x374

Publicat

Un raport al Inspecției Judiciare efectuat la Parchetul Curții de Apel Alba Iulia, întocmit în data de 8 ianuarie 2019, și publicat de luju.ro, arată că două dosare în care parte era Klaus Iohannis, au fost clasate în anul 2014. Una dintre soluțiile de clasare a fost dată de către Augustin Lazăr, care la acea vreme era procurorul șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Raportul efectuat de Inspecţia Judiciară, publicat pe luju.ro, a vizat respectarea de către procurorii acestui parchet a normelor de procedură în efectuarea urmăririi penale şi în soluţionarea plângerilor formulate împotriva soluţiilor de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată în cauzele privindu-l pe Iohannis, instrumentate în perioada 2001 – 2016. Raportul a fost întocmit în 8 ianuarie 2019 şi urmează să ajungă la CSM.

Potrivit raportului, două dosare din 2014, în care era vizat Klaus Iohannis, au fost clasate. La acel moment, Augustin Lazăr era procuror șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, aşa cum arată CV-ul său, şi tot el a fost cel care a repartizat dosarele către procurorii din acea unitate.

„Datele de verificare relevă faptul că dosarele penale nr. 595/P/2014 şi nr. 626/P/2014 au fost repartizate procurorilor de caz de către domnul Augustin Lazăr, având functia de procuror șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, iar în cazul dosarului nr. 595/P/2014 acesta a semnat adresa de comunicare a soluţiei către petenta, certificand legalitatea şi temeinicia soluţiei”, se arată în raportul Inspecţiei Judiciare, publicat pe luju.ro.

Raportul vizează 16 dosare în care a fost vizat, în perioada 2001-2014 Klaus Iohannis, majoritatea faptelor anchetate fiind cele de abuz în serviciu.

De altfel, potrivit aceleiaşi surse, Klaus Iohannis a fost şi urmărit penal în anul 2006: „A fost indentificat un singur dosar penal, respectiv având nr. 42/P/2006 în care s-a dispus începerea urmăririi penale in personam la data de 12.06.2006, faţă de mai multe persoane şi faţă de numitul Iohannis Klaus Werner cu referire la infracţiunea prev. de art. 248 V. C pen., dosar care a fost declinat la DIICOT la data de 26.07.2006”.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat recent că nu îl va revoca pe procurorul general Augustin Lazăr, spunând că ministrul Tudorel Toader nu a avut o treabă mai bună de făcut şi a trimis din nou aceleaşi documente prin care cere revocarea.

„Domnul ministru, probabil neavând altă treabă mai bună de făcut, mi-a mai trimis încă o dată documentele de revocare. Pot să vă răspund foarte simplu – nu voi revoca pe procurorul general Augustin Lazăr. Procurorul general face o treabă foarte bună acolo. Sunt mulţumit de activitatea domniei sale”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

sursă: mediafax.ro

sursă foto: Qmagazine

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement