Actualitate
Inspectorii ITM Alba au dat 2 amenzi în valoare de 60.000 de lei pentru muncă la negru. Alte sancțiuni aplicate angajatorilor
Inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Alba, alături de polițiști, au controlat 44 de firme din județ și au aplicat amenzi în valoare de peste 76.000 de lei.
Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba, în perioada 22 –27.03.2021, în activitatea de control, sunt redate mai jos.
În domeniul relaţiilor de muncă:
Total unităţi controlate: 44
Numar de salariați ai angajatorilor controlați: 552
Număr deficienţe constatate: 112
Număr de sancţiuni aplicate angajatorilor : 9
Din care:
– 2 avertismente.
– 7 amenzi în cuantum de 76.600 lei ( din care 2 amenzi în valoare de 60.000 lei, pentru 3 persoane depistate în lucru fără forme legale de angajare).
Principalele deficienţe stabilite în controale:
- primirea în lucru a salariaţilor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
- netransmiterea în termenul legal a elementelor referitoare la încadrarea în muncă a salariaților;
- neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă, anuale;
- neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
- neconducerea corectă a evidenţei timpului lucrat;
- netransmiterea în termenul legal în Revisal a modificarilor intervenite in executarea contractelor individuale de muncă;
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
Nr. total unităţi controlate: 28
Număr deficienţe constatate: 50
Număr de măsuri dispuse : 50
Angajatori sancționați: 5
Nr. sancţiuni aplicate: 7 din care :
7 avertismente;
Nr.evenimente in curs de cercetare : 2
Principalele deficienţe stabilite în controale :
Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.
Foto: Arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News