Eveniment
Sentinţă la Curtea de Apel Alba Iulia: Inspectorul ITM Alba, Calman Gabor Zsolt, condamnat la 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendare
Inspectorul şef adjunct de la ITM Alba, Calman Gabor Zsolt a primit pedeapsă de 1 an şi 4 luni de închisoare, cu suspendare, în dosarul de infracţiuni rutiere, la Curtea de Apel Alba Iulia. Sentinţa nu este definitivă.
Sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia din 5.07.2012 în rezumat:
„Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât condamnarea inculpatului Calman Gabor Zsolt cu aplicarea art. 3201 din Codul de procedură penală la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, pentru fapta din 10.07.2011, 10 luni închisoare pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni în data de 09.11.2011, 1 an şi 4 luni închisoare pentru părăsirea locului accidentului şi 4 luni închisoare pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere suspendat, fapte săvârşite în 09.11.2011.
În urma contopirii pedepselor stabilite Curtea de Apel Alba Iulia aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare.
Curtea de Apel Alba Iulia aplică inculpatului pedepsele accesorii constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Curtea de Apel Alba Iulia dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate şi suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 4 luni.
Sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, competenţa de soluţionare a recursului revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”
Calman Gabor Zsolt, de profesie avocat, în prezent suspendat şi îndeplinind funcţia publică de inspector şef adjunct al ITM Alba, a fost trimis în judecată în 27.03.2012 la Curtea de Apel Alba Iulia pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, două fapte, care au fost comise la intervale de timp diferite, una în 10 iulie 2011 şi una în 9 noiembrie 2011, dar şi pentru conducerea pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat şi părăsirea locului accidentului, fapte comise în 09 noiembrie 2011.
La termenul de judecată din 05.07.2012 inculpatul a declarat în faţa instanţei că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu şi solicită să fie judecat prin procedura simplificată prevăzută de art.3201 din Codul de Procedură Penală în situaţia recunoaşterii vinovăţiei, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Primul termen de judecată în acest dosar a fost stabilit de Curtea de Apel Alba Iulia pentru data de 26.04.2012.
Curtea de Apel Alba Iulia a admis în 09.11.2011, ora 21,30, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi a dispus arestare preventivă pentru 20 de zile a inculpatului Calman Gabor Zsolt (începând din 09.11.2011 ora 21,30 până la data de 28.11.2011 orele 24,00). Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis marţi, 15.11.2011, recursul şi, rejudecând, a respins propunerea de arestare preventivă şi a dispus punerea în libertate a inculpatului, cu interdicţia de a nu părăsi ţara.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
ionica
sâmbătă, 07.07.2012 at 18:34
E de necrezut ce face omul ac. in judetul Alba.Pina cind i se permite sa-si bata joc de lege,de normele de comportament si sa ne sfideze calcindu-ne onoarea in picioare?Urgent sa fie impachetat si la racoare cu el(cumulati-i pedepsele precedente!) si interzice-ti-i sa mai ocupe mereu postul de director adj,a unei institutii a statului roman.Pentr ca-i maghiar va e frica sa luati o decizie?Pin aici merge santajul?Noi suntem tineri si ce concluzii satragem despre un recedivist care repeta sistematic,ne ride in fata si vine tot pe postul anterior.,de sef.E avocat si e rusinos.Ce concluzii sa tragem din ac . gafa impardonabila.RUSINE JUSTITIEI ROMANE.==MAGAR PE MAGAR SE DEZMIARDA.!!!
CONTRIBUABIL DE ALBA.
luni, 09.07.2012 at 08:41
La zdup cu mascariciul asta de hun , cine l-o mai fi pus si pa asta director la itm ???