Poliția Cugir are un nou șef, de miercuri. Este vorba despre inspectorul principal Paul Șerban, care îl înlocuiește în funcție pe comisarul șef Milu Todea. Acesta a preluat conducerea Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

Publicitate

Începând cu data de 8 mai 2013, prin dispoziţie a şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, la conducerea Poliţiei Oraşului Cugir a fost împuternicit, pentru o perioadă de 6 luni, inspector principal de poliţie Traian Paul Şerban.

Inspector principal de poliţie Paul Şerban este absolvent al Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza Bucureşti, promoţia 2005, dată de la care a îndeplinit funcţia de ofiţer de cercetare penală în cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia şi al Serviciului de Investigare a Fraudelor.

Publicitate

Ofiţerul are 32 de ani, este căsătorit şi are doi copii.

Începând cu aceeaşi dată, comisarul şef de poliţie Constantin Milu Todea, şeful Poliţiei Oraşului Cugir, a fost împuternicit, pentru o perioadă de 6 luni, să îndeplinească atribuţiile şefului Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, funcţie rămasă vacantă în urma încetării raporturilor de serviciu prin pensionare a comisarului şef de poliţie Gigel Huţanu.

Preluarea noilor atribuţii de către inspector principal Traian Paul Şerban a avut loc miercuri, 8 mai 2013, în cadrul unei şedinţe de lucru la care a participat şi şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea.

Publicitate

Chestorul principal i-a urat ofiţerului succes în activitatea profesională exprimându-şi convingerea că prin managementul său, va reuşi să conducă în mod eficient colectivul de poliţişti şi va rezolva problemele comunităţii, date în competenţa poliţiei.