Connect with us
Advertisement

Eveniment

Instalarea unei stații de monitorizare a rovinietelor de la intrare în cartierul Oarda din Alba Iulia, contestată de consilierii locali PDL

Publicat

La intrare în Oarda, cartier al municipiului Alba Iulia, a fost amplasată în urmă cu mai bine de două luni o stație de monitorizare a rovinietelor prin care, până în prezent, mai mulți șoferi au fost taxați în timp ce circulau înspre casă. Dincolo de nemulțumirea reclamată de cetățeni, democrat-liberalii din Alba, prin vocea consilierului local Iulius Domuța, și-au exprimat dezacordul referitor la instalarea stației în acel loc, caracterizând-o drept o manevră politică, „rea-voință”, „nevoie a actualilor guvernanți de a crește încasările la buget”, cu atât mai mult cu cât „ciclicitatea cu care această unealtă este operativă corespunde cu anumite perioade de tensiune politică locală”. De cealaltă parte, reprezentanții CNADNR Alba susțin că amplasarea aparatelor de verificat rovinieta în acel loc este perfect legală.

CNADNR a instalat o stație de monitorizare a rovinietelor la intrarea în Alba Iulia, înainte de intersecția cu drumul spre cartierul Oarda. Astfel, localnicii din Alba Iulia care vor să meargă cu autoturismul spre cartierul respectiv riscă să fie amendați, în cazul în care nu au plătită rovinieta.

Vă prezentăm comunicatul transmis de Iulius Domuța:

„Din simplă satisfacţie sau doar pentru a-i <disciplina> pe locuitorii cartierului Oarda, şefii de la Compania Naţională de Drumuri au hotărât amplasarea unei staţii de monitorizare a vignetelor la principalul punct de intrare în cartier. Fie au pierdut din vedere faptul că zona respectivă este în intravilanul municipiului Alba Iulia, chiar dacă drumul este în administrarea CNADNR, fie s-au trasat sarcini precise de tipul colectării de fonduri din zona respectivă pentru motive pe care nu vrem să le bănuim.

Din nefericire, indiferent de cauza reală a acestui demers de amplasare a respectivei statii de monitorizare în zona Oarda, locuitorii acestui cartier sunt cei care reclamă injusteţea măsurii, atât timp cât porţiunea respectivă de drum este folosită cel mai adesea pentru traseul zilnic de genul serviciu-casă.

Este foarte usor de prezis nevoia actualilor guvernanţi de creştere a încasărilor la buget prin diverse metode şi instrumente. Însă nouă, celor care locuim în acest cartier, dar şi celorlalţi locuitori din localităţile de peste Mureş nevoiţi să tranziteze zona, ne vine greu să credem că drumul spre casă este pavat cu intenţii bune în acest caz. Cu atât mai mult cu cât ciclicitatea cu care aceasta unealtă este <operativă>, corespunde cu anumite perioade de tensiune politică locală. Considerăm că o binevenită obiectivitate ar fi necesară, dată fiind caracteristica de utilitate locală a acelei porţiuni de şosea. Pentru scopul declarat de pedepsire a contravenienţilor se poate alege amplasarea staţiei mobile la aproximativ 200 de metri spre limita administrativă a oraşului, fapt care ar înlătura orice suspiciune de rea-voinţă din partea celor îndreptăţiţi să facă acest lucru. Cu atât mai mult cu cât au apărut situaţii reclamate în instanţă de cei <taxaţi>, lămurite deplin de justiţie pe baza unor documente care atestă caracterul intravilan al drumului.

Prea-multul de care este nevoie la bugetul statului este colectat prea des din zone în care prea-puţinul celor în cauză este evident. Nu cerem nimănui ca rigurozitatea profesională să fie înlăturată, ci vrem ca situaţia semnalată sa fie analizată obiectiv, iar concluzia să fie una în favoarea cetăţeanului”.

FOTO: Arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. xyz

    joi, 31.01.2013 at 05:52

    Aparatul este la intrare in Oarda peste drum de Benzinaria Petrom.Locuitorii din Oarda nu au cum face naveta pe aceea iesire deoarece acel drum este mai rau decat un santier .Daca ar avea toti masini de teren poate ca ar putea trece .Prima data reparati soseaua si apoi cereti bani!

  2. dex

    joi, 31.01.2013 at 13:25

    Domnule Potor va rog faceti ceva pentru cei din Oarda ca inainte de vot ne-ati tot promis. Acum promisiunile s-au transformat in biruri!!!!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement