Connect with us
Publicitate

Eveniment

Instigare la înșelăciune: Unul din inculpații din „Dosarul finanțărilor ilegale” de la FC Unirea aruncă vina „în ograda” lui Hava și Dumitrel

Publicat

Ancheta realizată de procurori în dosarul penal de la FC Unirea scoate la iveală noi ipoteze despre modul în care s-ar fi realizat finanțarea din bani publici a clubului sportiv. Trimiși în judecată pentru înșelăciune, conducătorii clubului au început să „dea din casă” și să arunce vina în ograda celorlați. Așa se face că Marian Sarmeș îi acuză în fața oamenilor legii pe primarul Mircea Hava și pe președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, de instigare la înșelăciune.

Membru în Consiliul de Administrație al clubului sportiv, Sarmeș ar fi declarat în fața procurorilor că a comis faptele de care este acuzat la instigarea lui Ion Dumitrel și Mircea Hava, iar afirmațiile liderului FC Unirea par să cântărească ceva în fața oamenilor legii. Procurorii dispun în rechizitoriul întocmit disjungerea acestei cauze și formarea unui nou dosar, în care cei doi să fie judecați pentru instigare la înșelăciune. Rămâne de văzut dacă, în urma cercetărilor efectuate, se va începe sau nu urmărirea penală pe numele acestora.

Mircea Hava a declarat că nu are cunoștință despre așa ceva și că deocamdată nu are ce să spună. Primarului i se pare însă totuși puțin probabil ca Marian Sarmeș să fi spus așa ceva în fața procurorilor, mai ales că între cei doi există o prietenie mai veche: „Eu nu am primit nimic, iar când o să primesc va fi altceva… oricum mi se pare excepțional… eu am fost prieten cu el, iar poate el nu a fost cu mine. Oricum, dacă se disjunge, o să ne cheme la audieri”.

În „Dosarul FC Unirea” au fost trimiși în judecată, pentru înșelăciune, viceprimarul Paul Voicu, fostul consilier local Horia Bărdaș și Marian Sarmeș, Oliviu Feneșan și Ioan Nicolae Lupu (acționari în consiliul de administrație al clubului).

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:

BARDAȘ MIHAI-HOREA, consilier local, membru al Consiliului Director al Asociației Fotbal Club Unirea 1924, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de înșelăciune;
LUPU IOAN-NICOLAE, director executiv la SC Fotbal Unirea 2006 SA, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (70 de acte materiale);
FENEȘAN OLIVIU, consilier județean, membru al Consiliului Director al Asociației Fotbal Club Unirea 1924, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de înșelăciune;
SARMEȘ MARIAN-IONEL, membru al Consiliului Director al Asociației Fotbal Club Unirea 1924, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de înșelăciune;
PAUL VOICU, viceprimar al municipiului Alba Iulia, în sarcina căruia s-a reținut complicitate la înșelăciune.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2005-2010, inculpații Lupu Nicolae, în calitate de director executiv la SC Fotbal Unirea 2006 SA, consilierul județean Feneșan Oliviu, consilierul local Bărdaș Mihai-Horea și Sarmeș Marian-Ionel, ultimii trei fiind și membri ai Consiliului Director al Asociației Fotbal Club Unirea 1924, i-au indus și menținut în eroare pe membrii Consiliului Județean Alba și Consiliului Local al municipiului Alba-Iulia, prin folosirea unor mijloace frauduloase cu ocazia derulării unor contracte de finanțare încheiate cu cele două instituții publice, cauzând un prejudiciu în sumă de 11.730.000 lei (8.070.00 lei, în bugetul Consiliului Local și 3.660.000 lei, în bugetul Consiliului Județean Alba). Cei patru au beneficiat de sprijinul inculpatului Paul Voicu, viceprimar și consilier local al municipiului Alba Iulia.

Concret, în cursul anului 2005, au fost încheiate două contracte prin care Consiliul Local al municipiului Alba Iulia și Consiliul Județean Alba se angajau să finanțeze Asociația <Fotbal Club Unirea 1924> Alba Iulia pentru valorificarea aptitudinilor jucătorilor de fotbal juniori. Deoarece, în realitate, asociația sportivă nu deținea un centru de copii și juniori și nici echipe de fotbal, iar instituțiile publice nu aveau dreptul legal de a finanța activitatea societăților comerciale, inculpații Sarmeș Marian-Ionel, Feneșan Oliviu, Bardaș Mihai-Horia și Lupu Nicolae, cu ajutorul inculpatului Paul Voicu, au creat un mecanism prin care banii rezultați din finanțările instituțiilor publice pentru Asociația <Fotbal Club Unirea 1924> Alba Iulia erau transferați către societatea comercială SC <Fotbal Club Unirea 2006> SA Alba Iulia. De fapt, banii respectivi erau destinați susținerii cheltuielilor ocazionate de echipele de fotbal deținute de societatea comercială, inclusiv pentru pata salariilor precum și a contribuțiilor aferente salariilor. Practic, ponderea sumelor transferate în mod direct (sub formă de prestări servicii, finanțări și/sau împrumuturi) din patrimoniul asociației în patrimoniul societății comerciale cu capital privat în perioada de referință a fost cuprins între 59,28% și 98,44% din veniturile SC <Fotbal Club Unirea 2006> SA.

În aceeași perioadă, pentru a justifica transferul banilor din cadrul asociației în patrimoniul societății comerciale inculpatul Lupu Nicolae a emis, în mod fictiv, un număr de 70 facturi fiscale prin care atesta, în mod nereal, că sumele transferate reprezintă contravaloarea prestațiilor societății comerciale către asociația sportivă.

Consiliul Județean Alba a precizat formulează pretenții civile în cuantumul stabilit de către organele judiciare (3.660.000 lei).
În vederea recuperării prejudiciului, s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor aparținând celor cinci inculpați.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicat.

Vezi AICI mai multe despre acest dosar.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. carlig

    miercuri, 15.08.2012 at 17:57

    amuzant…..si nimeni nu o sa fie vinovat……e logic nu ???? cainii latra …caravana trece

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate