Connect with us
Advertisement

Administrație

Instituția Prefectului Alba va trebui să demareze procedura de organizare a alegerilor în comunele Ciuruleasa și Meteș

Publicat

Două comune din județul Alba, Ciuruleasa și Meteș, sunt nevoite să organizeze alegeri locale în viitorul apropiat, pentru desemnarea unui nou primar. 

La Ciuruleasa, fostul primar Radu Tuhuț a fost ales deputat din partea PSD Alba, iar la Meteș, primarul Dan Cosmin Opruța a decedat la doar 38 de ani, bolnav de Covid – 19.

Momentan, interimatul este asigurat de viceprimarii comunelor, care au devenit viceprimari cu atribuții de primari.

Potrivit legii, alegerile sunt organizate în maxim 90 de zile de la demararea procedurii de către Instituția Prefectului Alba.

La Ciuruleasa din punctul de vedere al social democraților, situația este simplă: dacă Radu Tuhuț a câștigat alegerile pentru fotoliul de primar al comunei, cu peste 88% din voturi, un rezultat similar ar putea obține și actualul viceprimar, Cioară Ioan Marius, care va candida din partea PSD.

Momentan PNL nu are încă un candidat desemnat pentru primăria Ciuruleasa.

La Meteș din partea PNL Alba, potrivit surselor alba24.ro, ar putea candida actualul viceprimar, Daniel Sânzâiană, dar situația este încă incertă.

De asemenea, sursele alba24.ro, susțin că fostul primar al comunei, Traian Ursaleș, ar fi pregătit să candideze din partea PSD.

Contactat de Alba24.ro, Traian Ursaleș a declarat că momentan este foarte afectat de moartea fostului său adversar politic, Cosmin Opruța și că șase săptămâni nu vrea să facă politică.

Acesta nu a negat însă intenția de a candida pentru funcția de primar.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement