Connect with us
Advertisement

Actualitate

Instituțiile care vor fi transferate către autoritățile locale, stabilite de Dragnea şi Iohannis. Vor avea asigurate resursele de la bugetul de stat

Publicat

Instituţiile care vor fi descentralizate şi vor fi transferate de la ministere către autorităţile locale au fost stabilite, marţi, de vicepremierul Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD, şi prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis. Sub autoritatea Consiliilor Judeţene vor trece instituţii deconcentrate ca Direcţiile de sănătate publică, Oficiul Judeţean Agricol, Direcţiile Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu.

„Am hotărât împreună, cele două echipe din partea PSD şi din partea PNL, care sunt ministerele de la care dorim să fie transferate atribuţii şi competenţe şi chiar instituţii către autorităţile locale”, a spus Dragnea, după finalizarea discuţiilor, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu Iohannis.

Potrivit acestuia, s-a convenit, ca principiu general, ca toate competenţele de inspecţie şi control să rămână la nivelul ministerelor.

De la ministerul Sănătăţii, Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică vor trece sub autoritatea Consiliilor judeţene, ca şi Centrele Judeţene de Aparatură Medicală, Centrele de Diagnostic şi Tratament, Centrele Medicale şi Ambulatorii de Specialitate.

La Ministerul Agriculturii, actualele Direcţii Agricole, fără Unitatea Fitosanitară, precum şi Oficiile Judeţene de Studii Pedologice şi Agrochimice, Casele Agronomlui, Camerele Agricole actuale, care sunt în subordinea Consiliilor Judeţene, se vor reuni într-o structură care se va numi Oficiul Judeţean Agricol şi care va trece sub autoritatea Consiliului Judeţean.

La Ministerul Mediului, Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului şi Agenţia pentru Pescuit şi Acvacultură vor fi transferate la autorităţile locale, precum şi administrarea şi nu proprietatea plajelor turistice, maritime, fluaviale.

La Ministerul Muncii, Dragnea a spus că s-a intenţionat să se treacă sub autoritatea structurilor locale Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Agenţiile Judeţene pentru Prestaţii Sociale. El a spus că s-a convenit ca săptămâna viitoare să aibă loc o întâlnire cu ministrul de resort, Mariana Cîmpeanu, aceasta transmiţând că ar putea apărea probleme dacă se vor descentraliza aceste două structuri.

La Ministerul Tineretului şi Sportului, Dragnea a spus că vor trece sub autoritatea locală Direcţiile Judeţene pentru Tineret şi Sport, bazele sportive şi de tineret, taberele şcolare şi centrele de agrement, cluburile sportive şi casele de cultură ale studenţilor. El a spus că bazele sportive, taberele şi casele de cultură ale studenţilor vor trece, ca patrimoniu, în domeniul public al judeţului sau al localităţii, după caz.

„Am discutat despre ordinea publică, am stabilit să avem săptămâna viitoare o discuţie cu domnul ministrul Radu Stroe. Am convenit să lucrăm până săptămâna viitoare la o îmbunătăţire a Legii Poliţiei Locale, având ca obiectiv esenţial ca în comunităţile din oraşe şi municipii nivelul de ordine publică să fie mai ridicat”, a spus Dragnea.

La Ministerul Culturii, Dragnea a spus că se vor descentraliza Direcţiile Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu, care vor trece sub autoritatea Consiliilor Judeţene, precum şi imobilele care reprezintă săli sau grădini de spectacol cinematografic, care vor trece în patromoniul Consiliilor judeţene sau locale, după caz, cu excepţia a patru cinematografe mari, pe care ministerul de resort intenţionează să le păstreze la nivel central.

Referitor la Autoritatea Naţională pentru Turism, competenţele de autorizare şi clasificare în Turism vor trece la Consiliile Judeţene.

El a mai spus, în ceea ce priveşte Ministerul Educaţiei, că se va specifica mult mai clar în lege ca organizarea învăţământului tehnic şi profesional să intre în competenţa Consiliilor Judeţene.

În ceea ce priveşte imobilele, el a arătat că palatele şi cluburile copiilor vor trece în domeniul public local, judeţean sau local, după caz, ca şi cluburile sportive şcolare.

Transferul competenţelor şi instituţiilor către autorităţile locale se va face cu asigurarea integrală a resurselor financiare de la bugetul de stat. Acum, de la bugetul de stat, prin bugetul ministerelor respective, se susţin financiar aceste instituţii, aceste competenţe. Banii vor fi transferaţi către autorităţile locale prin anexă distinctă în Legea bugetului de stat pe fiecare judeţ sau autoritate locală în parte, cel puţin pentru 2014″, a spus Dragnea.

El a menţionat că marţi, la Ministerul Dezvoltării, s-a convenit cu delegaţia condusă de prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis ca, în 2014, împreună cu alte autorităţi locale şi cu Ministerul de Finanţe, să se gândească un mecanism care să dea siguranţa că pe viitor niciun Guvern nu va putea să reţină la Bucureşti banii pentru finanţarea acestor instituţii şi să oblige autorităţile locale să administreze aceste competenţe numai din fondurile proprii.

 sursa: mediafax

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Raul Smecherie

    miercuri, 09.10.2013 at 08:41

    poza de mai sus nu e sursa antena 3 ?

  2. Pingback: Victor Ponta: Proiectul de lege privind descentralizarea va fi adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului, în noiembrie | Alba24

  3. Pingback: DESCENTRALIZARE: Şefii instituţiilor transferate în teritoriu, eliberaţi din funcţii de la 1 ianuarie. Ce imobile ajung în administrarea CJ Alba, de la minister | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement