Actualitate
Instrucţiuni obligatorii în limba română pentru produsele electronice și electrocasnice importate. PROIECT
Toate produsele importate în țara noastră ar putea avea etichete și instrucțiuni de folosire în limba română, potrivit unui proiect legislativ inițiat la Senat. Inițiativa face referire mai ales la mașini, calculatoare, jocuri, telefoane mobile, care vor cuprinde meniul și instrucțiunile de folosire și exploatare în limba română.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.296/2004 privind Codul consumului a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 28 martie. Actul normativ prevede că indiferent de țara de origine, produsele aduse în țara noastră de comercianți să fie însoțite de documente/carte tehnică/meniu/instrucțiuni de folosire în limba română, doumente care vor fi traduse în țara noastră.
„Prin aceste modificări, consumatorii vor fi protejați față de situațiile care pot apărea în urma achiziționării unor produse și utilizării în mod defectuos datorită neînțelegerii sau înțelegerii parțiale a setărior sau indicațiilor afișate în altă limbă decât limba română”, susine inițiatorul acestui proiect, un parlamentar de la PSD.
Potrivit proiectului, pentru produsele de folosință îndelungată, acestea trebuie să fie însoțite de certificatul de garanție și, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declarația de conformitate, precum și de cartea tehnică ori de instrucțiunile de folosire, instalare, exploatare, întreținere, eliberate de către producător, conform prevederilor legale.
Documentele de însoțire sunt redactate obligatoriu în limba română, indiferent de țara de origine a acestora, fără a exclude prezentarea acestora și în alte limbi.
De asemenea, toate produsele electronice și electrocasnice trebuie să aibă meniul și setările produsului în limba română, indiferent de țara de origine a acestora, fără a exclude prezentarea acestora și în alte limbi. Consolele de jocuri, calculatoarele, telefoanele mobile, jocurile și softurile acestora trebuie să fie și în limba română, indiferent de țara de origine a acestora, fără a exclude prezentarea acestora și în alte limbi. Mașinile și utilajele care au calculator de bord, GPS sau alte facilități electronice trebuie să aibă meniul și setările în limba română, indiferent de țara de origine a acestora, fără a exclude prezentarea acestora și în alte limbi.
Actul normativ se află în dezbatere publică la Senat, care este prima cameră sesizată.
Dacă va fi adoptat și de Camera Deputaților, forul decizional, prevederile vor fi aplicate pentru produsele fabricate după data intrării în vigoare, cele aflate în stoc la acea dată fiind comecializate până la epuizarea stocului.
sursa: senat.ro, legestart.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News