Eveniment
Insula Thassos oferă cazare gratuită în sezonul viitor, pentru pompierii români care ajută la stingerea incendiilor din Grecia
Municipalitatea din Thassos, în colaborare cu Uniunea Hotelierilor din Thassos şi cu Federaţia Proprietarilor de Camere de Închiriat, intenționează să le mulțumească pompierilor români care au ajută la stingerea incendiilor și vor să le ofere cazare timp de două zile vara viitoare, scrie ziarul grec Ethnos.
Organizarea găzduirii lor se va realiza în colaborare cu şeful biroului din România al Organizaţiei Elene a Turismului, Georgios Stafylakis, şi cu Consulatul României la Salonic.
Primarul din Thassos, Leftheris Kyriakidis, a declarat în acest sens:
„Mulţumim întregului corp de pompieri şi tuturor pompierilor pentru eforturile lor continue de mai multe zile, pe de o parte, pentru a contracara incendiile și, pe de altă parte, pentru a proteja zonele sensibile de apariția unor noi incendii.
Mulțumim în special forțelor din alte țări care oferă ajutor și de aceea încercăm şi noi să ne aducem contribuţia”.
Citește și: VIDEO: ”Dragi frați români, nu vom uita niciodată ajutorul vostru!” Populația din Grecia, impresionată de pompierii români
Cei 112 pompieri cu cele 23 de vehicule șenilate, au sosit din România, au mers pe la Promachonas și de acolo au fost transferaţi pe fronturile de foc unde era mai mare nevoie, adică cele din Evia.
Acolo și-au ridicat propria bază într-o singură seară, au investigat terenul și zona cu dronele, au întins furtunuri de 60 de metri care porneau de la râuri și surse de apă, furtunuri pe care le-au protejat în punctele în care traversau carosabilul, dispun de dispozitive de comunicare internă montate în uniforme și este sigur că, dacă li s-ar fi oferit libertatea de mișcare, ar fi putut împiedica şi mai mult propagarea incendiilor.
Mașinile pompierilor români, aplaudate de locuitori
Pompierii români sunt foarte apreciați în presa din Grecia, dar și de populație, pentru modalitatea de intervenție la incendiile devastatoare, care mistuie zone întregi din țară.
Mașinile pompierilor români sunt aplaudate când trec printr-o localitate.
”Este emoționant să vezi atâta solidaritate. Au dormit câteva ore pe noapte, au mâncat pe apucate și ne-au ajutat așa cum doar un frate o face” a declarat un locuitor din Evia pentru presa elenă.
Grecii spun că viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive ale pompierilor români sunt uimitoare, iar rețelele de socializare sunt pline de mesaje de mulțumire față de aceștia.
Sursă: G4media.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News