Sport
„Întăriri” pentru Unirea: Stelian Gherman îi așteaptă pe Camara, Boboc și Spătaru
Antrenorul Stelian Gherman așteaptă întăriri pentru susţinerea campionatului, soluţiile fiind Boboc, Spătaru, Camara și Dinu de la Astra Ploiești.
Chiar dacă va primi acest sprijin, Stelian Gherman va acorda prima șansă jucătorilor mai vechi la Unirea Alba Iulia. ”Eu sunt de părere ca aceia care au fost de la început la echipă să înceapă și să aibă prioritate. Iar, pe parcurs, ceilalți să își aducă o contribuţie cât mai mare. Noi încercăm să avem un aport”, a declarat Stelian Gherman, antrenor principal FC Unirea Alba Iulia, care pare foarte impresionat de Yamoudou Camara. ”Camara e un jucător care mi-a plăcut, mult atât timp cât l-am urmărit”, a mai spus Gherman.
Antrenorul Unirii nu ştie încă dacă poate conta pe serviciile lui Mureșan, Costea, Pecarov, deoarece aceștia sunt incerți, în vreme ce Cornel Cornea nu a primit ”cartea verde”.
Boboc și Spătaru au semnat, miercuri seară, cu Gloria Buzău, astfel că așteptările antrenorului sunt deșarte.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News