Internet gratuit în șase comune din Alba: Consiliul Județean bugetează 20.000 lei pentru realizarea de hotspot-uri publice
„Pentru a facilita accesul la informațiile atât de necesare desfășurării activităților economico-sociale în comunele județului, se propune crearea de puncte în care locuitorii să poată utiliza gratuit internetul prin conexiuni wireless.În urma consultării cu autoritățile publice executive ale comunelor din județ s-a identificat oportunitatea realizării unor puncte de acces liber la internet în locații publice în localitățile Berghin, Bucium, Noșlac, Rîmeț, Roșia Montană și Șpring”, se precizează în proiectul de hotărâre.
Scopul proiectului este extinderea gradului de acces la serviciile de bandă largă și accesarea gratuită de către cât mai mulți utilizatori a informațiilor de care au nevoie, prin intermediul diverselor dispozitive dotate cu capacități wireless. Astfel se asigură procesul de tranziție la o societate informațională, modernă, bazată pe creșterea continuă a numărului de zone cu acces liber la internet.
Locațiile și sursele de energie electrică necesară implementării proiectului vor fi asigurate de Consiliile Locale iar Consiliul Județean va achita contravaloarea abonamentelor, în sumă de maxim 20.000 lei.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (4)