UPDATE: Intervenţie a jandarmilor din Alba pentru salvarea unei femei gravide, în Munţii Sebeşului
Sesizarea a fost făcută prin 112, privind faptul că femeia gravidă are grave probleme de sănătate. Un echipaj de jandarmi şi altul de Ambulanţă au plecat spre zona Curmătura-Tău, în apropierea localităţii Şugag de pe Valea Sebeşului, pentru a acorda primul ajutor şi a transporta pacienta la spital.
UPDATE: Echipajul format din doi subofiţeri de la postul montan de jandarmi Şugag a preluat cu maşina de intervenţie o asistentă de pe Ambulanţă, la ora 10.30. Pacienta se afla la 8 kilometri distanţă, în zona „Curmătura”. Aceasta a fost stabilizată şi transportată cu maşina Jandarmeriei, în colonia Tău. De acolo, Ambulanţa a asigurat transportul femeii la spitalul din Sebeş.
Zona în care a fost nevoie de sprijinul jandarmilor la această acţiune este acoperită cu strat de zăpadă de 30 de cm.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)