Interzicerea jocurilor de noroc la Alba Iulia: Primăria a lansat un sondaj în online pentru a afla părerea locuitorilor
Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat un sondaj cu privire la funcționarea în viitor a jocurilor de noroc din oraș. Sondajul de opinie vine la doar o zi de la dezbaterea publică pe acest subiect.
Pe scurt, marți, 5 mai, a avut loc o dezbatere publică pe tema proiectului de hotărâre de Consiliu Local, prin care se dorește interzicerea jocurilor de noroc în oraș.
La dezbaterea publică au fost prezenți mai mulți reprezentanți ai firmelor care au jocuri de noroc sau cazinouri în oraș. Aceștia au propus o soluție de mijloc, restrângerea activității jocurilor de noroc doar în anumite zone din oraș.
Proiectul ar urma să intre la vot la următoarea ședință de Consiliu Local al Municipiului Alba Iulia.
Pe alba24.ro, puteți vota un sondaj de opinie în acest sens. Sondajul de pe alba24.ro poate fi accesat pe link-ul de mai sus.
De asemenea și Primăria Municipiului Alba Iulia a realizat un sondaj, cu trei variante de răspuns. Sondajul poate fi accesat pe ACEST LINK. Cei care vor să voteze trebuie să aleagă unul dintre răspunsurile de mai jos:
1. Interzicerea sălilor cu jocuri de noroc în municipiul Alba Iulia
2. Reglementarea sălilor cu jocuri de noroc în anumite zone ale municipiului
3. Păstrarea situației actuale
În sondaj se poate vota doar o singură dată, de pe o adresă de email. Votul trebuie confirmat de pe adresa de email.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)