Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat marți, 17 noiembrie, pe nouă străzi din Aiud, au transmis reprezentanții furnizorului, Delgaz Grid. 

”Pentru efectuarea unor lucrări de cuplare a unei conducte noi la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid va sista temporar alimentarea cu gaze naturale marți, 17 noiembrie, între orele 9.00 și 14.30, pe străzile Mărășești, Dumbravă, Lucian Blaga, Samuel Fenichel, Petre Țuțea, Octavian Goga, Mircea Vulcănescu, Valea Lupului și Crișan din municipiul Aiud” au precizat reprezentanții firmei.

Publicitate

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

Publicitate

”Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat în vederea desfășurării acestor lucrări” au mai precizat reprezentanții Delgaz Grid.