Connect with us
Advertisement

Actualitate

Întreţinerea drumurilor în sezonul rece, la Cugir. Echipe de permanenţă, utilaje noi şi atenţionări

Publicat

Primăria Cugir este pregătită să intervină în caz de nevoie, pentru lucrări de deszăpezire. Trei echipe vor asigura permanenţa şi a mai fost cumpărată o autoutilitară.

“Primăria Cugir este mobilizată să intervină pentru decongestionarea străzilor de zăpadă și gheață ori de câte ori este necesar. Întrucât întreţinerea drumurilor în sezonul rece este realizată în regim propriu, administrația locală s-a pregătit pentru iarna 2017-2018 cu utilaje noi, carburanți și materialele antiderapante suficiente. În depozitul serviciului ADP sunt stocate 80 t de sare, iar cantitatea de nisip rămasă de anul trecut a fost suplimentată până la 80 metri cubi, astfel că administrația locală are la dispoziție suficient material antiderapant pentru a asigura un trafic fluent pe timpul iernii”, precizează reprezentanţii administraţiei locale.

Potrivit primarului Adrian Teban, pentru eficientizarea acțiunilor de dezăpezire, a fost achiziționată o nouă autoutilitară ce urmează să intre zilele acestea în dotarea ADP. Astfel, lucrătorii domeniului public vor interveni cu două autocamioane de tip unimog dotate cu răspânditor de material antiderapant, un buldoescavator cu lamă pentru înlăturarea zăpezii, cu generatoare electrice și fasonatoare mecanice pentru tăierea arborilor ce ar putea cădea din cauza fenomenelor meteo.

Pe tot parcursul sezonului rece, trei echipe de intervenție vor asigura permanenţa, astfel încât să poată acţiona rapid la nevoie. Se va interveni atât pe străzile principale, cât și pe cele secundare, cu precizarea că pe arterele înguste sau cu înclinație mare, lucrările de dezăpezire și cele de împrăștirere a materialului antiderapant se vor face manual.

În cazul căderilor de zăpadă, administrația locală atrage atenția șoferilor să nu parcheze autovehicule în zonele ce pot afecta accesul utilajelor pentru a nu împiedeca desfășurarea în bune condiții a activităților de decongestionare a străzilor. Totodată, primăria le ramintește proprietarilor de clădiri sau spaţii comerciale că au obligaţia de a înlătura zăpada depusă pe trotuarele din faţa imobilelor pe care le deţin.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement