InvestEU 2026, lansat în România. Finanțări pentru energie verde, eficiență energetică și transport. Cine poate beneficia
InvestEU 2026: Programul european amintit, una dintre principalele inițiative ale Uniunii Europene pentru susținerea investițiilor sustenabile, a fost lansat oficial și în România.
Evenimentul de lansare a fost organizat de BERD și a reunit reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Guvernului, ai instituțiilor financiare și ai sectorului bancar.
Discuțiile au vizat oportunitățile de finanțare pentru energie regenerabilă, eficiență energetică, transport sustenabil și modernizarea economiei românești, transmite Agerpres.
România intră în programul InvestEU
România s-a alăturat statelor europene care implementează InvestEU, program destinat mobilizării capitalului public și privat pentru proiecte cu impact economic și climatic.
Printre speakerii principali de la eveniment s-au numărat Mihaela Mihăilescu, deputy head pentru România în cadrul BERD, Ramona Ocak, policy officer pentru guvernanță și advisory în cadrul InvestEU, și Lucian Anghel, deputy CEO și chief economist.
Programul este susținut printr-o garanție bugetară europeană de 26,7 miliarde de euro, completată de un pachet suplimentar de aproximativ 2,9 miliarde de euro.
Obiectivul este mobilizarea a peste 372 de miliarde de euro în investiții la nivel european, prin atragerea capitalului public și privat.
Potrivit datelor prezentate la eveniment, InvestEU a generat deja investiții de peste 300 de miliarde de euro în Europa.
Accent pe tranziția verde și modernizarea companiilor
Oficialii prezenți la eveniment au subliniat rolul programului în accelerarea tranziției verzi și în reducerea deficitului de investiții sustenabile din România.
Accentul a fost pus pe sprijinirea companiilor care investesc în tehnologii eficiente energetic, capacități moderne de producție și soluții cu impact redus asupra mediului.
InvestEU poate susține proiecte din domenii precum energie regenerabilă, eficiență energetică, transport sustenabil și modernizarea infrastructurii economice.
Programul urmărește să faciliteze accesul la finanțare pentru investiții care contribuie la competitivitatea economiei, reducerea emisiilor și adaptarea companiilor la cerințele tranziției verzi.
Ce este InvestEU
InvestEU este un program al Uniunii Europene care urmărește să mobilizeze investiții publice și private prin garanții și instrumente financiare dedicate.
Prin acest mecanism, UE sprijină proiecte care contribuie la dezvoltare sustenabilă, inovare, digitalizare, infrastructură, competitivitate și tranziție energetică.
Lansarea programului în România este prezentată ca o oportunitate pentru companii, instituții financiare și autorități de a accelera investițiile necesare modernizării economiei.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)