Economie
Investiţia de la Roşia Montană generează 6.000 de locuri de muncă
Directorul general al „Roşia Montană Gold Corporation” (RMGC), Dragoş Tănase s-a aflat, vineri, la Alba Iulia, pentru a face publice planurile RMGC pentru anul în curs. Potrivit declaraţiilor acestuia, în următoarele luni se va finaliza procesul de obţinere a vizelor, singurul inconvenient care a stat până în prezent în faţa concretizării proiectului minier ce prevede beneficii totale de aproximativ 4 miliarde de dolari pentru economia României.
Printre proiectele ce necesită o realizare imediată se numără conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural, iar, în acest sens, directorul RMGC a anunţat începerea lucrărilor de reabilitare a două clădiri importante din Roşia Montană. „Vom demara lucrările la clădirea Primăriei şi a şcolii vechi, pentru că este necesar ca patrimoniul cultural al oraşului să fie pus în valoare. De asemenea, alte 50 de case din zonă vor fi reabilitate şi vom începe lucrările arheologice în vederea redeschiderii galeriilor romane, respectiv Cătălina-Monuleşti”, a explicat Dragoş Tănase. În prezent, galeriile romane se află într-un stadiu pronunţat de degradare, iar, potrivit declaraţiilor conducerii RMGC, este nevoie de investiţii masive în infrastructură şi pentru conservarea patrimoniului.
Un alt proiect ce urmează să fie demarat anul acesta se referă la restaurarea Centrului Istoric Roşia Montană (pensiuni, cafenele, restaurante, tradiţii locale, zone de recreere) şi a tuturor zonelor protejate şi bunurilor de patrimoniu cultural spre beneficiu public – ce vor creşte acest buget, dar şi reînceperea lucrărilor de proiectare tehnică de detaliu, pentru implementarea proiectului minier.
Directorul general RMGC a explicat faptul că, prin aceste investiţii, se vor crea aproximativ 6.000 de locuri de muncă directe şi indirecte pentru oamenii din comunitatea Roşia Montană. „Doar în ultimul an, am reuşit să angajăm 200 de oameni şi am creat câteva sute de locuri de muncă indirecte. Angajările vor continua în momentul începerii celorlalte proiecte”, a declarat Dragoş Tănase.
Acesta a spus că în momentul de faţă nu există nici un motiv care să ducă la tergiversarea emiterii autorizaţiilor. „Studiul de impact asupra mediului respectă toate legile româneşti şi europene, ne aflăm în faza de evaluare a acestui studiu de impact, răspundem la toate întrebările care ne sunt adresate, iar, în ceea ce priveşte celelate avize, noi considerăm că respectăm toate legile în vigoare. De altfel, anul trecut, lucrul acesta a fost dovedit chiar în instanţă, ONG-urile ne-au atacat, dar am reuşit să câştigăm toate procesele, ceea ce dovedeşte că este un proiect bine construit, de aceea nu lucrăm cu scenariul că nu o să primim avizele”, a precizat Dragoş Tănase.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News