Connect with us
Publicitate

Actualitate

Investiţii de peste 1,2 milioane euro la Baia de Arieş: Reabilitarea ştrandului şi construirea unui cămin pentru persoane cu dizabilităţi

Publicat

În oraşul Baia de Arieş urmează să fie demarate investiţii de peste 1,2 milioane de euro, pentru construirea unui cămin pentru persoane cu dizabilităţi, respectiv reabilitarea ştrandului din localitate. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman, a făcut unele precizări în legătură cu aceste două obiective.

La Baia de Arieş, va fi ridicat un nou Cămin pentru persoane cu dizabilităţi, finanţat cu 1 milion de euro de Banca Mondială. CJ Alba, prin DGASPC Alba asigură co-finanțarea de circa 200.000 de euro. Investiția va crea circa 50 de noi locuri de muncă şi trebuie finalizată anul viitor, precizează Florin Roman.

Tot la Baia de Arieş, „primăria a pregătit un proiect de reabilitare a ştrandului aflat în ruină încă din perioada comunistă. Se dorește reabilitarea cu fonduri europene, în cotă de 70 la sută, iar 30 la sută este contribuţie locală. Valoarea proiectului este de circa 9 miliarde de lei vechi”, a menţionat vicepreşedintele CJ Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. ady

    luni, 11.03.2013 at 17:06

    cum in alte orase se poate numai la nu. nu tu strand renovat de ani de zile, nu tu bazin olimpic , nu tu nimic. multumim primariei pt. toate astea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate