EVENIMENT
Investiții de peste un milion de euro, la Ocna Mureș. Străzi modernizate și piste de biciclete
Mai multe străzi din orașul Ocna Mureș vor fi modernizate, printr-o investiție de peste un milion de euro din fonduri europene. Mai exact, administrația locală dorește modernizarea a 12 străzi și amenajarea de piste de biciclete pe 10 străzi, interconectând zonele marginalizate din oraș.
Primăria Ocna Mureș a lansat o licitație în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) pentru lucrări privind modernizarea străzilor Unirii, Simion Bărnuțiu, Stăvilarului, Abatorului (tronson 2), B. P. Hașdeu (tronson 2), Nicolae Bălcescu, Tineretului, Narciselor, Crizantemei, Liliacului, Dâmbului precum și pentru amenajarea de piste de biciclete pe străzile Andrei Mureșanu, Avram Iancu, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu, Stăvilarului, Simion Bărnuțiu, Unirii și Colonia Monchim.
Proiectul își propune modernizarea a 12 străzi și amenajarea unei piste de biciclete pe 10 străzi, interconectând zonele marginalizate din oraș. Prin implementarea acestui proiect, se vor crea premisele ca populația care locuiește în cartierele defavorizate în cadrul orașului, să fie conectate cu zona
de servici publice, economice, culturale, de agrement ale orașului.
„În prezent, traficul pietonal se realizează pe trotuarele existente degradate sau pe partea carosabilă, iar circulația bicicletelor se realizează preponderent pe partea carosabilă a drumurilor fără o semnalizare corespunzătoare. Circulația bicicliștilor se desfășoară pe marginea părții carosabile, pe acostamente, pe trotuarele existente. Aceste zone nu sunt amenajate corespunzător pentru a asigura condiții de siguranță și confort celor ce folosesc ca milloc de transport bicicletele. Sistemul de captare și evacuare a apelor de suprafață este deficitar pe întreaga lungime a străzilor ce necesită modemizate în sensul că pe unele zone șanțurile lipsesc, iar acolo unde există nu sunt întreținute corespunzător pentru a fi eficiente, ele fiind înfundate și deteriorate”, se precizează în caietul de sarcini, citat de Alba24.ro.
Priectul este structurat pe două componente: străzi care se vor reabilita complet și străzi pe care se vor realiza doar piste pentru bicicliști.
Prin modernizarea străzilor se vor amenaja/moderniza/extinde următoarele elemente:
- Sistem rutier în parte carosabilă și acostamente;
- Dispozitive de scurgere a apelor (șanțuri,rigole și podețe);
- Accese la proprietăți;
- Trotuare;
- Lucrări conexe pentru siguranța rutieră.
Prin amenajarea rețelei de piste de biciclete se vor realiza următoarele elemente:
- Sistem rutier, inclusiv încadrarea acestuia cu borduri prefabricate;
- Dispozitive de scurgere a apelor;
- Sisteme de consolidare (ziduri de sprijin);
- Pasaje/pasarele pentru asigurarea continuității peste obstacolele întâlnite;
- Marcaje și indicatoare rutiere.
Străzile care se vor moderniza complet (carosabil, pista biciclete, trotuar, sistem capatare/evacuare ape) sunt:
- Bogdan Petriceicu Hașdeu (Tronson 2) – 126 m
- Nicolae Bălcescu – 145 m
- Tineretului – 148 m
- Crizantemei – 148 m
- Narciselor – 148 m
- Liliacului – 144 m
- Dâmbului – 248 m
- Stăvilar – 165 m
- Abatorului (Tronson 2) – 114 m
- Simion Bărnuțiu – 200 m
- Unirii – 740 m
Total străzi: 2.326 m
Străzile pe care se vor realiza doar piste de biciclete sunt:
- Andrei Mureșanu – 1.500 m
- Avram Iancu – 245 m
- Ștefan cel Mare – 960 m
- Ștefan cel Mare (Tronson 2) – 55 m
- Mihai Viteazu – 120 m
- Cuza Vodă – 170 m
- Mălinului – 483 m
- George Barițiu – 65 m
Total străzi: 3.598 m
Bilanțul lucrărilor prevăzute în cadrul acestei componente este:
- Lungime totală a străzilor modernizate (străzi pe care se realizează lucrări inclusiv piste de bicictete) – 5.924 m
- Lungimea drumurilor publice construite/extinse/modernizate/reabilitate – 2.381 m
- Lungimea pistelor/traseelor pentru biciclete construite extinse/modernizate/reabilitate – 4.438 m
- Lungimea/suprafața traseelor/zonelor pietonale construite/extinse/ modernizate/reabilitate – 4.614 m / 5.310,20 mp
- Suprafețe verzi construite/extinse/modernizate/reabilitate – 6.997 mp
Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 4.966.581,17 lei fără TVA, dintre care:
- investiția de bază construcții și instalații – 4.474.397,45 lei
- lucrări construcții și instalații aferente organizării de șantier – 44.743,97 lei
- diverse și neprevăzute – 447.439,75 lei
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Albaiulian
marți, 03.09.2019 at 09:29
Ai auzit Voicule în alte părți se poate și mai ales unde….
Lasă l pe Hava și hai apuca te de treaba