Eveniment
Investiții importante în modernizarea rețelelor de distribuție a energiei electrice din județul Alba. Stadiul lucrărilor
La sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba a avut loc miercuri, 6 iulie, la inițiativa prefectului Nicolae Albu, o întâlnire având ca teme principale de discuţie stadiul lucrărilor de investiţii ale operatorului de distribuţie a energiei.
S-a urmărit îmbunătăţirea interacţiunii dintre operatorul de distribuţie a energiei electrice şi instituţiile publice locale. Alături de prefectul judeţului Alba, la întâlnire au participat Marius Ceteraş, directorul Distribuţie Energie Electrică România – Sucursala Alba şi Marius Haţegan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba.
Stadiul lucrărilor
Din informaţiile prezentate de reprezentantul DEER Sucursala Alba rezultă că toate investiţiile, demarate în anul 2021, sunt finalizate sau în stadiu avansat de execuţie şi vor fi finalizate în cursul lunilor următoare.
Dintre acestea, cele mai ample sunt lucrările de integrare în sistemul de monitorizare şi telecomandă SCADA a staţiilor de transformare din judeţul Alba, lucrările de modernizare a reţelelor electrice de distribuţie pe joasă tensiune din localităţile Bistra, Sălciua, Blaj, Bucerdea Grânoasă şi Mogoş (satele Valea Barnii, Bîrleşti şi Cristeşti), precum şi modernizarea liniei electrice de medie tensiune care alimentează comunele Vadu Moţilor, Poiana Vadului, Albac, Horea, Scărişoara, Gârda de Sus şi Arieşeni.
În anul 2022, lucrările de investiţii ale DEER Sucursala Alba au ca obiectiv principal creşterea calităţii serviciului de distribuţie în judeţul Alba.
Dintre acestea un rol foarte important îl au lucrările de modernizare a echipamentelor telecomandate de comutaţie de pe 7 linii de medie tensiune care alimentează peste 30.000 de utilizatori şi care vor duce la diminuarea numărului de întreruperi cu energie electrică şi scurtarea duratei întreruperilor în zonele aferente lucrărilor de modernizare, respectiv în zonele UAT-urilor Sebeş, Câlnic, Gârbova, Cut, Doştat, Spring, Roşia de Secaş, Ohaba, Berghin, Cugir, Vinţu de Jos, Blandiana, Şibot, Ceru Băcăinţi, Săliştea, Aiud, Lopadea Nouă, Hopârta, Miraslău, Rădeşti, Câmpeni, Vadu Moţilor, Poiana Vadului, Albac, Horea, Scărişoara, Gârda de Sus, Arieşeni, Abrud, Roşia Montană, Lupşa şi Ciuruleasa.
Urmare a problemelor cauzate în ultimii ani de starea tehnică a reţelelor de distribuţie pe medie tensiune din Alba Iulia, în anul 2022 va începe execuţia la 6 lucrări de modernizare a acestor reţele în diferite zone ale municipiului reşedinţă de judeţ (în cartierele Cetate, Maieri, Lipoveni, în zona centrală şi în zonele celor două staţii de transformare din Alba Iulia).
Prin aceste lucrări, cele mai ample de acest gen din ultimii ani, vor fi modernizaţi 25 km de traseu de linii electrice subterane de 20 kV şi 16 posturi de transformare, efectul aşteptat în urma implementării lor fiind o reducere a numărului de întreruperi în alimentarea cu energie electrica şi, mai ales, o reducere seminificativă a duratei manevrelor pentru izolarea defectelor apărute şi realimentarea cu energie electrică a consumatorilor.
O componentă importantă a planului de investiţii al operatorului de distribuţie o reprezintă lucrările generate de solicitări ale UAT-urilor din judeţul Alba, respectiv extinderi de reţele electrice de distribuţie (realizate în baza ordinelor ANRE 36/2019 şi 159/2020) în zonele rezidenţiale noi şi relocări ale reţelelor electrice (realizate în baza ordinului ANRE 184/2020) în zonele în care se realizează modernizări ale drumurilor publice.
Dintre lucrările de investiţii din aceste catogorii, care sunt cofinanţate de DEER şi UAT-urile care le-au solicitat, cele mai ample sunt extinderile reţelelor electrice de distribuţie din Miceşti (între strada Viadana şi satul Şard), Partoş (zona străzii Ana Ipătescu), Bărăbanţ (zona străzii Turnătoriei), Ighiu (zona Târgului), Vinerea (zona străzii Codrului), Poiana Gălzii (zona Lunca Largă) şi Galda de Jos (zona Calea Râtului), precum şi lucrările de relocare a reţelelor electrice de distribuţie din Alba Iulia, Cugir şi Unirea, generate de proiectele de modernizare a drumurilor din aceste localităţi.
Reprezentantul DEER Sucursala Alba a admis că există şi unele întârzieri în elaborarea documentaţiilor de proiectare pentru lucrările de extinderi ale reţelelor electrice, al căror număr a crescut foarte mult în ultimele luni, cauza principală fiind deficitul de personal specializat în proiectarea reţelelor electrice raportat la volumul lucrărilor comandate de UAT-uri. În acest sens DEER face permanent eforturi de recrutare de specialişti în proiectarea reţelelor electrice, dar şi de eficientizare a activităţii angajaţilor prin instruirea permanentă a acestora.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Marius Haţegan, a solicitat reprezentantului DEER o îmbunătăţire a interacţiunii operatorului de distribuţie cu instituţiile publice locale, în sensul reducerii timpilor de emitere a avizelor de amplasament şi racordare, precum şi o implicare mai activă în informarea UAT-urilor şi a cetăţenilor din judeţul Alba cu privire la modificările legislative din domeniul distribuţiei energiei electrice şi modul de aplicare a acestora.
Atât Consiliul Judeţean Alba, cât şi Instituţia Prefectului Judeţul Alba, consideră că ar fi foarte utilă organizarea de întâlniri locale şi zonale de informare a cetăţenilor cu privire la aspectele ce privesc procesul de racordare la reţele electrice, obţinerea avizelor de amplasament, extinderea reţelelor electrice de distribuţie, dar şi a modalităţilor de transmitere a consumului de energie electrică (pentru evitarea unor facturi de regularizare de valori mari), considerând că informaţiilor oferite de operatorul de distribuţie pe site-ul oficial al DEER şi ocazional în presa locală sunt insuficiente şi foarte dificil de înţeles de marea majoritate a cetăţenilor care au nevoie de ele. În opinia reprezentanţilor instituţiilor publice judeţene, o mai bună comunicare a acestor informaţii de către DEER, direct în întâlniri cu cei interesaţi, în emisiuni TV şi radio şi prin articole în presa scrisă, ar fi extrem de utilă atât pentru instituţiile publice locale, cât şi pentru cetăţenii judeţului Alba.
La finalul întâlnirii, prefectul judeţului Alba, Nicolae Albu, a solicitat reprezentantului DEER Sucursala Alba, Marius Ceteraş, ca formaţiile de intervenţii ale DEER să fie permanent pe poziţii în perioada următoare, astfel încât să poată remedia prompt avariile cauzate de condiţiile meteo nefavorabile.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
miercuri, 06.07.2022 at 16:27
Prefectura dă ceva bani în acţiunea asta ? Dacă nu,de ce îşi bagă nasul în oala altora ? Politicieni nesimţiţi.