Eveniment
Investiții în infrastructura rutieră și pietonală, la Zlatna. O stradă ce leagă centrul orașului de satul Vâltori, reabilitată
O stradă care face legătura dintre centrul orașului Zlatna și satul Vâltori va fi reabilitată pe o porțiune de peste 2,5 kilometri, printr-o investiție de 6,1 milioane de lei, fără TVA.
Primăria Zlatna a lansat recent o licitație pentru proiectarea, verificarea tehnică, asistența tehnică și executia lucrărilor pentru obiectivul „Îmbunătățirea calității vieții în orașul Zlatna”, Componenta B – „Reabilitare strada Valea Morilor, oraș Zlatna, județul Alba”.
Valoarea totală estimată este de 6.120.827,08 de lei, fără TVA.
Potrivit caietului de sarcini, strada Valea Morilor este situată în intravilanul orașului Zlatna, cu punct de plecare de la intersecția / prelungirea străzii P-ța Unirii (km 0 + 000) și punct terminal la intersecția cu drumul comunal DC 177 Vâltori – Runc.
„Stare avansată de degradare a suprafeței carosabile și lipsa spațiilor pentru circulația pietonilor conduce la nesiguranța și punerea în pericol a pietonilor și celorlalți participanți la trafic”, se mai precizează în documentul citat.
Proiectul propus pentru implementarea are în vedere reabilitarea/modernizarea următoarelor sectoare de drum:
- Strada Valea Morilor de la km 0 + 000 la km 0 + 2350
- Strada Valea Morilor I de la km 0 + 000 la km 0 + 190
- Racord strada I.L. Caragiale de la km 0 + 000 la km 0 + 010
- Racord str. Mihai Eminescu de la km 0 + 000 la km 0 + 025
- Racord str. Ciprian Porumbescu de la km 0 + 000 la km 0 + 025
- Racord str. Crisan de la km 0 + 000 la km 0 + 025
- Racord str. Ion Creanga de la km 0 + 000 la km 0 + 025
- Racord str. Zorilor de la km 0 + 000 la km 0 + 025
- Racord str. Valea Ponienii de la km 0 + 000 la km 0 + 025
Lungimea rețelei de străzi modernizate este de 2.540 de metri. De asemenea, vor fi realizate racorduri în lungime totală de 160 de metri.
Se vor moderniza 115 metri de șanțuri, două pasarele dalate și un podeț tubular.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News