Actualitate
INVESTIŢIILE anului la Aiud, prezentate de primarul Horaţiu Josan. Ce s-a construit şi care sunt proiectele prioritare
Primarul municipiului Aiud, Horațiu Josan, a prezentat cele mai importante proiecte care se derulează pe parcursul anului 2015. Acesta a precizat atât lucrările finalizate, cât și stadiul actual al lucrărilor de investiții și a proiectelor începute.
Este vorba despre investiţii considerabile pentru renovarea unor şcoli, lucrări de infrastructură străzi, canalizare, locuinţe sociale şi iluminat public, dar şi proiectele privind Cetatea Aiudului, zona protejată din centru şi parcul municipal.
Potrivit primarului Horațiu Josan, în primul trimestru al anului 2015, au fost finalizate investițiile de eficientizare ale sistemului de încălzire, aferente centrelor bugetare Axente Sever și Bethlen Gabor.
”În cadrul centrului bugetar Axente Sever, proiectul de eficientizare a sistemului de încălzire a fost unul integrat, astfel că s-a rezolvat problema atât pentru şcoala gimnazială cu acelaşi nume, cât şi pentru creşa şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2, celelalte două instituţii aparţinătoare. Valoarea totală a investiției a fost de 440.992,36 lei inclusiv TVA. Proiectul a beneficiat de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 pentru obiectivul şcoală iar în completare au fost utilizate fonduri alocate de la bugetul local. De asemenea, a fost încheiată, tot în această primăvară și investiția „Eficientizarea sistemului de încălzire la Colegiul Naţional Bethlen Gabor, Aiud, jud. Alba”, pentru care s-au alocat fonduri de la bugetul local. Valoarea totală a investiției a fost de: 382.506,96 lei inclusiv TVA”, a declarat Horațiu Josan.
Totodată, primarul a amintit un proiect la fel de important, „Reabilitare infrastructură de drumuri cartier Hepat – str. Lucian Blaga, Fenichel Samuel (parţial), Petre Ţuţea (parţial), Aprily Lajos (paţial)”. Lucrarea a început în luna septembrie 2014 şi are drept scop modernizarea sistemului rutier şi a sistemului de colectare şi dirijare a apelor pluviale. Valoarea totală a acestor lucrări este de 513.703,82 lei (exclusiv TVA). Lucrarea este finalizată, urmând să se efectueze recepţia la terminarea lucrărilor.
”Tot cu privire la cartierul Hepat, vreau să precizez că se vor realiza legăturile între strada Valea Lupului și strada Mărășești. Valoarea estimată a acestor lucrări, cuprinsă în lista de investiții este de 1.490.900 lei (exclusiv TVA). Urmează a se demara procedura de licitaţie”, a mai completat Josan.
Referitor la cele mai importante investiții aflate în curs de derulare și sumele aferente acestora, primarul a declarat că, în prezent, Municipiul Aiud are în derulare mai multe investiții. Prima la care a făcut referire este proiectul de „Canalizare ape pluviale, Cartier Gheorghe Doja”. Această investiție se derulează în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, prin proiectul de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, valoarea contractului de lucrări fiind de 5.064.557,68 lei, inclusiv TVA.
”Este un proiect foarte amplu, care se va derula în mod etapizat. Am mai vorbit despre importanţa lui şi despre faptul că, odată finalizat, va rezolva problema tuturor străzilor care compun acest cartier. Sunt foarte multe detalii tehnice aşa că vom reveni cu informaţii în ediţiile următoare, pe măsură ce lucrările vor avansa pe fiecare stradă în parte” ,a transmis primarul.
Primarul a amintit şi de lucrările de intervenţii de urgenţă la Colegiul National „Titu Maiorescu”.
”În prima fază, în vederea eliminării pericolului în exploatarea clădirii, s-a alocat suma de 731.800 lei, care va asigura finalizarea lucrărilor în anul bugetar 2015. În paralel cu aceste lucrări de execuție, Municipiul Aiud are în vedere achiziționarea serviciilor de proiectare privind Actualizarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Investiţii şi elaborare Proiect Tehnic, aferente investiției „Reabilitare Colegiul National Titu Maiorescu” – pentru care a alocat suma de 60.000 lei. Proiectul va fi depus spre finanțare prin Programul Operațional Regional”, a declarat Horațiu Josan.
Pentru realizarea investiției Lucrări de reabilitare și eficientizare – Școala Gimnazială ”Ovidiu Hulea” – Documentaţie de Avizare a Lucrărilor de Investiţii şi elaborare Proiect Tehnic, au fost pregătite documentațiile necesare lansării achiziției. Pentru acest obiectiv s-a alocat suma de 25.000 lei, iar pentru realizarea lucrărilor aferente investiţiei, se are în vedere accesarea de fonduri europene, potrivit primarului.
Un alt proiect de investiție îl reprezintă ”Centrul de îngrijire de zi pentru copii aflați in situații de risc – Sfântul Nicolae”, care se derulează prin Ministerul Muncii, cu fonduri de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și cu contribuția Guvernului României.
”Pentru acest obiectiv a fost elaborată documentația tehnică, constând în Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Investiţii, urmând a se lansa achiziția proiectului tehnic. Valoarea surselor nerambursabile este de 80.000 euro”, a declarat primarul municipiului Aiud.
Pentru obiectivul de investiție „Locuințe sociale – strada Hotar”, municipiul Aiud, are în vedere Reactualizarea documentației tehnice, pentru care s-a asigurat prin buget suma de 26.510 lei, și lansarea restului de executat, cu fonduri alocate de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și în completare cu fonduri de la bugetul local.
De asemenea, Horațiu Josan a mai precizat că „Zona Centrală Protejată – Municipiul Aiud”, este un obiectiv de investiție pentru care se fac demersuri privind accesarea de fonduri europene. În acest sens a fost asigurată de la bugetul local suma de 200.000 lei, reprezentând contribuția locală.
Totodată, referitor la proiectul de „Reabilitare Parc Municipal Aiud”, primarul a declarat că este un obiectiv de investiție pentru care, în trimestrul II, Municipiul Aiud va lansa licitația publică privind achiziționarea lucrărilor. Valoarea investiției este de 1.022.000 lei.
”Pentru acest an, municipiul Aiud a alocat suma de 100.000 lei. S-a încercat accesarea de fonduri de la bugetul de stat, în mai multe rânduri, dar nu s-a obținut finanțare”, a transmis Horațiu Josan.
„Cetatea Aiudului” este un alt obiectiv asupra căruia se impun intervenții de urgență, ca urmare a degradării turnurilor cetății. ”Astfel, s-a alocat prin bugetul local, suma de 205.000 lei, în scopul efectuării de urgență a lucrărilor care prezintă risc asupra populației”, a precizat primarul.
Un alt proiect amintit de către primar a fost „Extinderea rețelei de iluminat public – strada Moților”.
”Lucrarea cuprinde proiectare și execuție extindere circuit electric de iluminat public în localitatea Aiud, str. Moţilor (la ieşirea spre Măgina) pe o lungime de 260 m. Valoarea totală a lucrărilor este de 22.126 lei exclusiv TVA. Lucrarea este în curs de execuție, faza de proiectare”, a transmis Horațiu Josan.
Primarul a mai amintit și proiectele: „Reabilitare Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud” – documentații tehnice; Platforme pentru dezvoltarea afacerilor în Municipiul Aiud, actualizare/elaborare documentație tehnică – 100.000 lei, „Documentație tehnico-economică – Centrul de Informare Turistică Municipiul Aiud” – 7.000 lei, „Construire Sala de Festivități Sîncrai” – racorduri utilități – 28.000 lei; „Reabilitare Spitalul Municipal Aiud” – Proiectare și execuție; „Reabilitare Piața Agroalimentara Dr. Constantin Hagea Aiud” – 100.000 lei; „Mansardare si reabilitare GPP nr. 2” – Documentație tehnica DALI si PT.
În ceea ce privește lucrările de reparaţii curente şi întreţinere a domeniului public demarate, primarul a declarat că lucrările de reparații pe străzile modernizate din Municipiul Aiud se desfășoară în prezent, în baza contractului subsecvent de lucrări nr.1194/14 mai 2015 și cuprind următoarele străzi/zone din Municipiul Aiud:
– străzile de circulație rutieră pentru traficul greu: str. T. Vladimirescu – Ec. Varga – Morii – Transilvaniei;
– Str. Băilor și str. Rozelor;
– Cartier Sergent Hațegan
– Str. Protopop Iosif Pop și str. Iuliu Maniu.
Lucrările constau în turnare covor asfaltic pe o suprafață de 11910 mp, plombări pe o suprafață de 3265 mp, lucrări de montare borduri din beton noi pe o suprafață de 1700 mp, lucrări de frezare, refacere strat fundaţie drum, turnare și compactare strat balast stabilizat, etc.
Potrivit primarului, termenul de execuție pentru lucrările cuprinse în contractul subsecvent menționat mai sus este data de 15 iulie 2015. Următorul contract subsecvent va cuprinde străzile/zonele din cartierul Micro III, străzile Avram Iancu şi Moţilor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News