Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ioan Dîrzu, deputat PSD de Alba: “Au crescut salariile medicilor și profesorilor”

Ioan Dirzu, deputat PSD de Alba

Publicat

Începând de la 1 martie 2018, s-au majorat salariile medicilor și profesorilor așa cum a fost prevăzut în Legea salarizării unitare, transmite deputatul PSD de Alba, Ioan Dîrzu. Salariile profesorilor cresc în medie cu 20%, iar cele ale medicilor și asistenților cresc până la nivelul maxim din grila de salarizare, prevăzut pentru anul 2022. Aceste salarii vor fi primite efectiv în mână la finalul lunii martie, potrivit politicianului.

“Guvernarea PSD își respectă promisiunea din campania electorală de a majora substanțial salariile medicilor și profesorilor astfel încât aceștia să nu mai plece din țară și să ofere servicii de calitate în sănătate și educație.

Fluturașul de salariu al medicilor și profesorilor pentru luna martie va conține o sumă consistent mai mare în urma majorărilor de salarii prevăzute în Legea salarizării unitare.

Pentru medici, creșterile de salarii merg până la 122% pe net, adică mai mult decât dublu bani în mână. Se ajunge practic anticipat la nivelul maxim prevăzut în grila de salarizare din 2022.

Guvernul și-a respectat astfel promisiunea din campanie de a mări substanțial salariile medicilor și de a opri exodul acestora din țară. Datorită acestor majorări, numărul medicilor care și-au depus dosarele la Colegiul Medicilor pentru a pleca din țară a scăzut cu 70% față de anul 2016.

La profesori creșterea este în medie de 20% pe net. În acest caz diferența rămasă până la nivelul din 2022, va crește cu câte un sfert în următorii patru ani.

Nu au de câștigat doar medicii și profesorii. Vor câștiga toți cetățenii acestei țări care vor beneficia de servicii medicale mai bune, de educație de mai bună calitate pentru copiii lor.

Vedeam zilele trecute cum PNL (PDL) Alba e disperat și împrăștie știri false despre guvernarea PSD. Față de guvernarea lor dezastruoasă și antiromânească, în guvernarea PSD scade șomajul.

Unul dintre principalele angajamente ale PSD – locuri de muncă pentru români – se îndeplinește. Crește numărul locurilor de muncă, scade șomajul, avem mai mulți români în clasa de mijloc.

Pentru a demonstra cele spuse, menționez că au fost înființate 120 000 de noi locuri de muncă astfel că numărul total al salariaților ajunsese la 4.850.400, în decembrie 2017.

După primul an de guvernare al coaliției PSD-ALDE, România are cel mai mic nivel al șomajului din ultimii 10 ani – 4,6%, la nivel național, potrivit Institutului Național de Statistică.

Esențial este că tendința de scădere accentuată a șomajului se menține. 2018 va fi un an de creștere economică consistentă – cel puțin 5,5% – și în continuare se vor înființa noi locuri de muncă.

Numai în ianuarie, de exemplu, au fost înființate cu 80% mai multe firme noi decât anul trecut, în aceiași perioadă. Este de notorietate deficitul de forță de muncă care deja se manifestă în multe zone ale țării și în multe domenii.

Este evident acum că transferul contribuțiilor ori creșterea salariului minim la 1900 de lei brut în niciun caz n-au determinat scăderi ale veniturilor – ba dimpotrivă, atât în mediul privat cât și la stat veniturile salariale au crescut, în medie, cu 12% – și nici n-au produs micșorarea numărului de locuri de muncă”, transmite într-un comunicat Ioan Dîrzu, deputat PSD de Alba,.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement