Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ioan Dîrzu, deputat PSD de Alba: Decizia CCR privind completul de 5 judecători este previzibilă și perfect legală

Publicat

Curtea Constituțională a stabilit, pe bună dreptate, că există un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât colegiul de conducere al ÎCCJ nu a pus în aplicare noile prevederi ale Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, care dispune că toți membrii din completele de 5 judecători care judecă recursurile de la Înalta Curte, a transmis într-un comunicat deputatul PSD de Alba Ioan Dîrzu.

„Drept urmare ÎCCJ este obligat ca de îndată să refacă componența completurilor de 5 judecători, prin tragere la sorți, așa cum prevede legea. Decizia CCR desființează ultimele „complete ale morții” de la ÎCCJ prin care țintele politice ale statului de paralel ajungeau în ultima fază de judecată în fața unor complete conduse de către un judecător numit politic. De acum înainte toți membrii completelor trebuie compuse prin tragere la sorți, conform legii.

Completele de 5 judecători de la ÎCCJ au fost până acum conduse de judecători numiți politic. Ele erau conduse fie de președintele ÎCCJ, fie de unul dintre cei doi vicepreședinți, fie de președinte de secție. Fiecare dintre aceștia era numit în funcție de președintele României, iar ei erau desemnați să facă parte din completele de 5 judecători fără tragere la sorți.

Astfel, o țintă politică ajungea inevitabil în ultima fază de judecată în fața unui complet condus de un judecător numit politic. Din acest motiv, completele de 5 judecători au fost supranumite „completele morții”.

Așa s-a întâmplat și în Dosarul Referendumului, când completul de 5 a fost condus de actualul om al lui Iohannis din CCR – Livia Stanciu, care are deja mai multe condamnări la CEDO pentru abuzurile sale – la fel urma să se întâmple și în al doilea dosar împotriva președintelui PSD, pentru că ÎCCJ nu voia să aplice prevederile Legii nr. 304/2004 cu privire la tragerea la sorți a tuturor membrilor acestor complete. Dar în aceeași situație au fost mulți alți oameni politici sau oameni de afaceri, condamnați în dosare politice, pe culoarele statului paralel, din „câmpul tactic” al fostului general Dumbravă.

Așadar decizia CCR desființează „completele morții” și obligă ÎCCJ să tragă la sorți toți membrii completelor astfel încât să nu mai poată fi făcute aranjamente pentru forțarea unor condamnări politice.

Opoziția ar face bine să învețe lecția numărul 1 a democrației: respectarea statului de drept, care implică în primul rând respectarea deciziilor Curții Constituționale. Știm că celor de la PNL le este greu să se dezlipească de era Băsescu, când condamnările și achitările veneau de la Cotroceni, dar acum trăim într-un stat de drept sau cel puțin spre asta tindem. Organizarea judiciară trebuie făcută în litera legii, la fel ca și înfăptuirea justiției. Este foarte important și necesar demersul Guvernului, dar și a Parlamentului, de a sesiza CCR acolo unde există conflicte juridice de natură constituțională. Este foarte important să asigurăm în mod efectiv și practic principiul echilibrului și separației puterilor în stat și să repunem fiecare instituție în matca sa constituțională”, a transmis într-un comunicat de presă deputatul PSD de Alba Ioan Dîrzu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    joi, 08.11.2018 at 19:10

    Daca nu spuneai tu asta precis nu era valabil. Spune si tu cum stau o basculanta de euroi, si voi umblati pe la arabi sa faceti sosele in parteneriat privat. Pai da, din aia nu se prea pot fura fara sa dai socoteala.
    Ce apare pe stiri nu te mai obosi sa le comunici, ca esti defazat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement