Actualitate
Ioan Dîrzu (PSD Alba): „Toți elevii de liceu vor primi bani de la stat în fiecare lună”
Deputatul PSD de Alba, Ioan Dîrzu, anunţă că Ministerul Educaţiei a semnat contractele de finanţare prin care elevii vor primi „Bani de liceu” şi „Bursa Profesională.
„Ministerul Educației anunță că a semnat săptămâna aceasta două contracte de finanțare din fonduri europene în valoare totală de 114 milioane de euro pentru a fi folosiți pentru programele „Bani de liceu” și „Bursa profesională”, elevii beneficiari urmând a primi lunar 250, respectiv 200 lei.
Contractul aferent programului „Bani de liceu”, cu o valoare de 31 milioane euro, va permite susținerea și continuarea acestui program și va acoperi cheltuielile realizate/estimate de statul român pentru perioada anilor școlari 2015-2019 pentru acest tip de sprijin.
Începând cu acest an școlar, fiecare beneficiar al programului „Bani de liceu” va primi, lunar, pe întreaga durată a cursurilor, în situația respectării tuturor condițiilor legale prevăzute, suma de 250 lei/lunar, față de 180 lei/lunar, suma primită anterior majorării.
Tot în cadrul acestui program, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei a fost indexată de la 150 la 500 lei/membru de familie, urmare a corelării acestui plafon la situația economică actuală (salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar).
Prin „Bursa profesională”, 80.132 de elevi din clasele IX-XI din învățământul profesional, inclusiv învățământul dual, vor fi stimulați să-și continue studiile cu burse acordate din fonduri europene, 20% dintre elevi provenind din mediul rural.
Bursa acordată în acest program, în valoare de 200 lei, se plătește tuturor elevilor, indiferent de veniturile părinților lor, dar în anumite condiții de frecvență menționate în art. 7 din HG 1062 din 30 octombrie 2012 sau în art. 7 din HG 951/2017, fiind o modalitate de a promova în mod direct participarea la programe de educație și formare profesională inițială.
O prioritate a Guvernului României este de a investi, prin Fondul Social European, cu precădere în măsuri dedicate reducerii abandonului şcolar și dezvoltării învăţământului profesional. Asta nu înseamnă că autoritățile locale nu mai trebuie să participe cu nimic în finanțarea învățământului. Trebuie întărit rolul autorităților locale în asigurarea finanțării complementare, în special în ceea ce privește serviciile sociale de tipul burselor, reducerii la transport sau asigurării masei calde. Primarii și consiliile locale trebuie să înțeleagă că o comunitate educată este o comunitate prosperă iar la nevoi locale trebuie să existe soluții locale”, transmite Ioan Dîrzu, deputat PSD de Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News