Connect with us
Advertisement

Actualitate

Iohannis, aviz favorabil pentru urmărirea penală față de Iliescu, Roman și Voiculescu în dosarul Revoluției

iohanis lege promulgata

Publicat

Președintele Klaus Iohannis a trimis vineri ministrului Justiției cererea de urmărire penală faţă de Ion Iliescu, de Petre Roman şi de Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Revoluției. Cei trei sunt acuzați de Parchetul General de infracțiuni contra umanității.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 13 aprilie, ministrului Justiției cererea de urmărire penală faţă de domnul Iliescu Ion, de domnul Roman Petre şi de domnul Voiculescu Gelu – Voican, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Secția Parchetelor Militare, sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), g), i) şi k) Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii,  având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, în temeiul prevederilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituția României, republicată, ale art. 12 şi art. 18 din Legea nr. 115/1999, precum şi a celor reținute prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 93/1999, nr. 665/2007 şi nr. 270/2008”, se arată într-un comunicat al Președinției.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri, mai transmite Președinția.

Pe 2 aprilie Procurorul general, Augustin Lazăr, i-a transmis președintelui României cererea de urmărire penală în legătură cu „săvârșirea infracțiunii contra umanității” pentru Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican-Voiculescu, în Dosarul Revoluției, anunță Parchetul General

Acuzații de infracțiuni contra umanității: Ce spun procurorii

Cererea a fost formulată în conformitate cu articolul 109 din Constituție, care prevede că „numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor”.

Cererile de urmărire penală sunt formulate având în vedere că:

  • În cazul lui Ion Iliescu, se cere autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989, având în vedere că acesta a fost „membru și președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (din 22 decembrie 1989), organism care de facto a exercitat puterea executivă și legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariția Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când președintele consiliului a primit rolul unui șef de stat, iar atribuțiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive”.
  • În cazul lui Petre Roman, se solicită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989, având în vedere cî acesta a fost „membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, din 22 decembrie 1989„ și „numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989”
  • În cazul lui Gelu Voican-Voiculescu, se cere autorizare pentru perioada în perioada 22-31 decembrie 1989, în condițiile în care acesta a fost „membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale din 22 decembrie 1989” și „numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989”.
  • Pe 18 decembrie 2017, Parchetul Militar anunţa că, în urma administrării de probe în dosarul „Revoluţiei”, concluzia anchetatorilor este că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere, potrivit Agerpres.

Procurorul militar Marian Lazăr declara, într-o conferinţă de presă, că a existat o diversiune militară începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri.

În plus, procurorii au identificat, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu), care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piaţa Palatului şi declanşarea protestelor în Bucureşti.

Totodată, procurorii susţineau că au existat diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu, dar şi ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului prezidenţial.

„Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite. Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecinţe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii, astfel fiind instaurată la nivel naţional binecunoscuta psihoză teroristă. De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecinţe deosebit de grave. În legătură cu aceeaşi diversiune au fost obţinute date care demonstrează că în anul 1987 forţele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura ţevii, şi imitatoare privind desantul de paraşutare. Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înţelegere a diversiunii radio-electronice. Totodată, a fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidenţiat existenţa unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unităţi militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceauşescu”, mai declara atunci procurorul Marian Lazăr.

În plus, până la execuţia celor doi, la data de 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora.

Anchetatorii precizau că au fost clarificate circumstanţele şi împrejurările privind pregătirea judecării în regim de urgenţă a fostului preşedinte şi a soţiei acestuia, judecarea propriu-zisă, motivaţiile reale care au stat la baza acestei acţiuni şi, mai apoi, executarea soţilor Ceauşescu.

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    vineri, 13.04.2018 at 18:22

    Pai in acest caz e groasa rau. Pe langa probabile condamnari mai apare si situatia ca aceasta fosta ”revolutie” sa devina nula. Si adio pomeni revolutionare. Doamne ajuta !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement