Președintele Klaus Iohannis a făcut declaraţii, joi seara, despre subiectul referendumului iniţiat pe 26 mai. Acesta a acuzat PSD că „nu se mai teme de nimeni” și dă legi ca „să poată fura în liniște”. Potrivit preşedintelui, „sacă românii vor veni la vot și vor spune că nu sunt de acord cu PSD, atunci noi avem un mandat să acționăm imediat, a doua zi”.

Publicitate

Klaus Iohannis a respins ideea că votul pentru referendum nu contează, pentru că este consultativ.

„Mie să nu-mi spuneți că acest vot nu contează. El este consultativ dar contează, contează votul țării și se va ține cont de rezultatul acestui vot (...) Referendumul e începutul unui proces mai amplu, care continuă la toamnă cu prezidențialele, la primăvară cu localele și în final cu parlamentarele”, a argumentat șeful statului.

Principalele declaraţii:

Avem referendum pe 26 mai

Vă aștept la vot

La referendum avem două întrebări

Ne dorim o societate curată, europeană, performantă

Publicitate

Ne dorim o guvernare pentru români, performantă, europeană

Avem alegeri pentru Europa, avem un referendum pentru Europa, acest referendum este mai important azi decât oricând

După doi ani și jumătate de abuzuri și excese, românii au șansa de a transmite ce cred despre PSD și ofensiva PSD-iștilor împotriva Justiției

PSD-iștii au votat codurile penale fără să țină cont de nimeni

Își dau legi ca să poată fura mai departe în liniște

Ei nu se mai tem de nimeni

Eu cred că trebuie să se teamă de votul românilor din 26 mai

Publicitate

Unii vorbesc că acest referendum e consultativ, că nu ar avea rezultate

Nu sunt de acord. Un referendum trimite un semnal și acest referendum va trimite un semnal foarte important

Românii au posibilitatea să dea un semnal pe două direcții: să aleagă partidele care sunt bune și pot da un vot de blam partidelor pe care nu le consideră bune

Mie să nu-mi spuneți că acest vot nu contează. El este consultativ dar contează, contează votul țării și se va ține cont de rezultatul acestui vot

Dacă românii vor veni la vot și vor spune că nu sunt de acord cu PSD, atunci noi avem un mandat să acționăm imediat, a doua zi

Publicitate

Referendumul e începutul unui proces mai amplu, care continuă la toamnă cu prezidențialele, la primăvară cu localele și în final cu parlamentarele

Tot acest proces trebuie privit în ansamblul său

PSD o să încerce să boicoteze acest referendum

Nu contează că se opune PSD, contează ce vă doriți voi

Ați văzut ce legi fac pentru ei, cum vor să se protejeze

Există șansa unei schimbări reale

Semnalul se va da pe 26 mai

Am fost acuzat că politizez acest referendum

Nu, PSD, politizează acest referendum, prin abuzuri, prin asaltul continuu asupra Justiției

Acest referendum este și despre PSD

Cine merge la vot poate să dea o lecție PSD-știlor

Publicitate

Pe mine în final mă interesează care e raportul dintre cei care sunt alături de PSD în acest atac asupra Justiției, în această proastă guvernare, și care sunt de cealaltă parte

Vreau să văd cine e împreună cu mine pentru o Românie europeană, pentru o guvernare europeană, pentru o justiție dreaptă

Asta îmi doresc și asta vreau să știu de la voi

Dacă românii vor înțelege și vor ieși la vot vom schimba România

Există căi democratice, soluții pentru România, știu cum să le pun în practică, dar în tot acest demers dragii mei am nevoie de votul românilor

Publicitate

Voi fi acuzat că fac campanie, dar e normal să fac campanie, pentru România, eu de când sunt președinte mă implic pentru România

Au risipit banii pe pomeni electorale, au nevoie să le dați o lecție, iar această lecție se va da în prima etapă cu referendumul

S-au adoptat nenumărate decizii greșite, au luptat împotriva justiției, a opoziției, a Europei

Eu, președintele României voi face campanie împotriva acestor abuzuri, pentru că e datoria oricărui om cinstit, patriot, pro-european, bun român să facă campanie pentru o Românie mai bună

Publicitate

Eu mă voi implica

Dragi români, vă aștept la referendum

Dragii mei, vă doresc sărbători fericite

sursă: hotnews.ro