Eveniment
Ion Caramitru a prezentat trofeul UNITER la Alba Iulia. „E cel mai frumos din toate care circulă prin lume”
Ion Caramitru, președintele UNITER, este prezent în aceste zile la Alba Iulia unde se ocupă de organizarea Galei care va avea loc luni, de la ora 20.00. Marele actor a vorbit în cardul unei conferințe de presă despre ce presupune organizarea acestui eveniment și a prezentat trofeul, cu o însemnătate deosebită, care va ajunge la câștigătorii celei de-a 26-a ediţii a Galei Premiilor Uniter.
Deja nu mai este o surpriză faptul că în anul în care România împlinește 100 de ani de la Marea Unire, foarte multe evenimente culturale își îndreaptă atenția spre Alba Iulia. Așa s-a ajuns ca anul acesta Gala Premiilor Uniter să fie organizată în Cealaltă Capitală, chiar dacă asta a presupus un efort mai mare din partea organizatorilor, neavând o sală de spectacole potrivită unui astfel de eveniment.
Prezent la Alba Iulia pentru organizarea evenimentului, Ion Caramitru, președintele UNITER, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre perioada în care a fost Ministrul al Culturii și a pus umărul” de restaurarea unei părți din Cetate, dar și despre importanța acestei gale în anul Centenarului, la Alba Iulia.
„M-am bucurat să văd că cetatea este extrem de bine restaurată, că există un turism deja vizibil, că acest an centenar are un leagăn și un spațiu de reflecție extrem de semnificativ, iar gala Uniter, care în afară de aspectul pur teatral al ei, are și avantajul de a pune în evidență, la modul foarte expresiv, orașul și spațiul care o găzduiește. În jurul galei vor fi imagini expresive ale orașului, ale cetății, care vor fi văzute în România dar și în toată lumea. Gala Uniter este urmărită în toată lumea care acces la tv și internet. Iată de ce cred că prin această gală, toată lumea are de câștigat. Și noi că suntem aici, și orașul care ne-a primit” spune Ion Caramitru.
Președintele Uniter a venit la conferința de presă cu trofeul galei care are o semnificație deosebită.
„Această carte trasă în bronz, face parte din opera pictorului și graficianului, Ion Bitzan, care a murit de mulți ani, dar care a avut inspirația de a face acest obiect artistic în ideea salvării culturii de la distrugere. Nu era trasă în bronz, era dintr-un material asemănător cu hârtia, era o carte salvată de la incendiu și legată în cruce ca să fie păstrată intactă. Este un simbol cu multe conotații, și foarte mulți străini pe care i-am întâlnit și care au avut ocazia să interpreteze acest simbol, au spus că e cel mai frumos din toate care circulă prin lume. Oscar-ul de fapt nu are o semnificație, este doar o statuetă. I s-a spus Oscar nu după un nume celebru de artist ci după numele celui care a dat banii să se facă statueta. Noi avem o conotație mai aparte legată și de istoria țării românești în perioada de cenzură și în perioada comunistă. Am salvat-o pe ea, pe cultură de la distrugere” a spus Ion Caramitru, președintele Uniter, la conferința de presă de la Alba Iulia.
Gala Premiilor Uniter va avea loc luni începând cu ora 20.00 și va fi transmisă în direct pe Televiziunea Română precum și pe internet. Albaiulienii sunt invitați să se bucure de acest eveniment în Cetatea Alba Carolina, unde, în zona statuii lui Mihai Viteazul va fi amplasat un videoproiector care va transmite întregul eveniment.
Cetatea Alba Carolina va fi locul de desfășurare a celei de-a 26-a ediții a Galei Premiilor UNITER. Un pavilion de 300 de persoane este deja amplasat pe esplanada Catedralei Romano Catolice „Sfântul Mihail” , locul unde cei mai buni actori, scenografi, regizori din România vor fi premiați.
O premieră pentru eveniment este că actorii nominalizați și spectacolele în care joacă vor putea fi văzuţi după decernarea premiilor, în săptămâna 8-13 mai, la Festivalul Internațional de „Povești” Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News