Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ion Dumitrel a fost ales vicepreședinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru. Află cum vor fi realocate fondurile Regio

dumitrel

Publicat

Președintele CJ Alba, Ion Dumitrel a fost ales, miercuri, vicepreședinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Centru. Numirea acestuia a fost făcută în cadrul ședinței de constituire a CDR ce s-a desfășurat la Hotel „Parc” din Alba Iulia.

Ion Dumitrel va conduce Consiliul împreună cu președintele Tomas Sandor (CJ Covasna), în următorul an. La ședința de miercuri au participat preşedinţii celor şase consilii judeţene din Regiunea Centru, respectiv Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, precum şi primarii nominalizaţi ca reprezentanţi ai municipiilor, ai oraşelor şi comunelor din fiecare judeţ.

În cadrul acestei întalniri a membrilor Consiliului pentru Dezvoltare Regionala Centru, organizată de către ADR Centru în data de 12 septembrie, s-a decis și modul cum vor fi realocate fondurile disponibile în cadrul Axelor prioritare 3 si 5 din cadrul Programului Operational Regional la nivelul regiunii noastre.

„Am supus aprobării deciziei membrilor CDR Centru realocarea fondurilor disponibile pe DMI 3.3 – Îmbunătățirea dotării cu echipamente a bazelor operaționale pentru intervenții în situații de urgență, la celelalte domenii majore de intervenție ale Axei prioritare 3 – Îmbunătățirea infrastructurii sociale, din cadrul Programului REGIO 2007-2013 și, în unanimitate, cei prezenți au decis ca DMI 3.1, ce prevede investițiile în infrastructura serviciilor de sănătate, reprezintă prioritatea majoră din regiune. De asemenea, tot în cadrul acestei ședinte, membrii CDR prezenți au decis ca fondurile disponibile pe Axa prioritara 5, de la DMI 5.2 ce prevede finanțarea proiectelor destinate structurilor și funcțiunilor turistice, să fie alocate proiectelor aflate în listele de rezervă pe DMI 5.1, ce vizează finanțarea unor obiective de patrimoniu, pentru valorificarea potențialului lor turistic. Astfel, ne vom concentra atenția asupra investițiilor în obiective importante, pentru fructificarea unor proiecte depuse la sediul ADR Centru, care au intrat pe listele de așteptare ale Programului REGIO în Regiunea noastră“, a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru.

Regiunea 7 Centru, constituită din şase județe, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, a luat fiinţă în 1998, prin Legea 151, ce desemnează şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru ca organism ce susţine CDR Centru în activitatea sa de dezvoltare regională. Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru este o structură partenerială deliberativă cu un rol important în realizarea obiectivelor de bază ale politicii de dezvoltare regională a celor şase judeţe constitutive, precum şi în coordonarea la nivel regional, a procesului de implementare a programelor de coeziune economică şi socială, finanţate prin fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement