Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ion Dumitrel despre referendumul dorit de USL: „Ne va costa 10 miliarde de lei şi consider că este inoportun”

dumitrel

Publicat

Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel a vorbit miercuri reprezentanţilor presei despre proiectul iniţiat de USL privind organizarea unui referendum pentru consultarea populaţiei vizavi de regionalizarea dorită de preşedintele Traian Băsescu. Ion Dumitrel susţine că un referendum acum este inoportun şi ar costa nu mai puţin de 10 miliarde de lei vechi.

„Acum nu cred că e nevoie de aşa ceva. Întrebarea pe care USL doreşte să o pună populaţiei Sunteţi de acord cu intenţia lui Traian Băsescu de desfiinţare a judeţului? nu este una care ne-ar putea ajuta. Cred că este important să aflăm şi părerea populaţiei, dar un referendum nu trebuie tratat aşa. Când propunem consilierilor trebuie să ştim exact care va fi întrebarea, iar în opinia mea propunerea USL nu este una serioasă. În momentul în care această iniţiativă va deveni proiect de lege atunci sunt de acord cu organizarea unui referendum, deoarece oamenii sunt cei care trebuie să decidă. Oficial, noi trebuie să judecăm proiectul USL după lege”, a explicat Ion Dumitrel.

Acesta a precizat că o idee mai clară despre ce se va întâmpla ne vom putea face luni, după ce preşedintele Traian Băsescu se va adresa Parlamentului privind problemele de politică internă. Întâlnirea va avea loc luni la 15.00, oră stabilită în funcţie de programul celor două Camere ale Parlamentului.

Reamintim că şeful statului s-a mai adresat Parlamentului pe 21 septembrie 2010, abordând probleme de politică internă, fiind primul mesaj rostit de către Traian Băsescu în plenul reunit al celor două Camere, în cel de-al doilea mandat al său.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement