Ion Dumitrel, mesaj pentru profesorii din Alba: Îi rog să se întoarcă la școală, la elevii lor dragi
Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, face apel la profesori să renunțe la grevă și să revină la școală. Acesta scrie, vineri, într-o postare pe Facebook, faptul înțelege doleanțele profesorilor, dar și neliniștile părinților. Iată mesajul postat de Dumitrel:
”Am susținut și voi susține întotdeauna dascălii și educația. Sunt piatra de temelie a unei țări educate. Am creat un parteneriat puternic cu școlile Albei, din prima zi de mandat ca președinte al Consiliului Județean Alba.
Vom investii în următoarea perioadă 33 de milioane de euro în modernizarea și dotarea școlilor din Alba. Sunt cele mai importante investiții din ultimii 33 de ani, prin PNRR.
Guvernul Ciucă a rezolvat mare parte din doleanțele legitime ale dascălilor, într-un an complicat. E doar primul pas. Vor urma și alții, conform înțelegerii între sindicatele din învățământ și guvern. La rândul meu, în calitate de Președinte, am solicitat guvernului să trateze cu maximă seriozitate revendicările legitime ale dascălilor.
Pe de altă parte, sunt foarte atent și la ce se întâmplă cu elevii, în special cu cei prinși în febra examenelor. Înțeleg și neliniștea părinților.
E momentul să fim înțelegători, raționali și echilibrați. Îi rog pe profesori să se întoarcă la școală, la elevii lor dragi, și prin solidaritate să depășim acest moment dificil împreună, așa cum am mai făcut noi, aici, la Alba!” scrie Dumitrel
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (8)