Connect with us
Advertisement

Educație

Ion Dumitrel, președinte PNL Alba: Le mulțumesc celor care au transformat criticile în propuneri constructive la legile educației

Publicat

Chiar dacă responsabilitatea adoptării legilor educației cade în sarcina Parlamentului și, prin extensie, a partidelor și clasei politice, considerăm că întregul proces trebuie să fie unul care depășească sfera politicului, transmite președintele PNL Alba, Ion Dumitrel. 

Noul pachet de legi, absolut necesar pentru reforma sistemului educațional, nu trebuie să vină sub forma unui nou set de reguli, stabilite în câteva birouri, la București, și apoi aplicate la nivelul întregii țări.

Propunerea și forma inițială a acestor legi trebuie să fie o bază de discuție, un punct de plecare pentru dezbateri avute cu toți factorii implicați în sistem, de la profesori, elevi, părinți, mediu economic privat și autorități locale.

Tocmai de aceea, PNL Alba a facilitat, în contextul noului pachet de legi, preluarea a cât mai multe opinii și amendamente.

Întregul dosar ce se fundamentează pe baza propunerilor venite din toate localitățile județului a fost analizat de către Comisia de Educație, Cercetare, Tineret și Sport din PNL Alba și structurat într-un material ce va fi transmis, prin intermediul parlamentarilor PNL, ministrului Sorin Câmpeanu.

„Mă bucur că în Alba sunt foarte mulți profesioniști în educație care nu apelează la varianta comodă a constatării și acceptării prin neimplicare față de legi fundamentale pentru școala românească.

Le mulțumesc tuturor celor care au transformat criticile în propuneri constructive la legile educației. S-au formulat amendamente pe baza unor argumente serioase, lucru care nu trebuie tratat relativ și printr-un recurs la metoda „las’ că știm noi”, de la București.

Pentru că niciun guvern nu e privat, iar puterea deciziei nu o ai pentru că lucrezi într-o clădire de stat, ci pentru că oamenii ți-au dat-o, iar legile nu vin fără opinia lor consemnată.

Vreau să avem un învățământ, mai cu seamă profesional și dual, de calitate. Am și formulat propuneri în sensul ăsta.

Dar asta nu înseamnă că sunt mai puțin preocupat de faptul că dascălii, din Palatele Copiilor, trebuie să rămână profesori, nu simpli angajați ai unei primării.

Vom prezenta public răspunsul pe care-l vom obține la propunerile noastre.”- Ion Dumitrel, președinte PNL Alba.

Cele mai multe sugestii de corectare și modificare au vizat varianta propusă de minister pentru învățământul preuniversitar.

Iată câteva dintre cele mai importante:

  • procentul de ocupare a locurilor prin concurs organizat de colegii să fie de max. 25%, nu de 90%, iar 75% să se ocupe în urma evaluării naționale;
  • structurile de învățământ subordonate aceluiași ordonator de credite să poată funcționa cu efective de minim 12 elevi și 8 preșcolari, nu cu 40 cu cât prevede actuala propunere; clasele/grupele în funcţiune la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân cu acelaşi număr de elevi până la finalizarea ciclului gimnazial;
  • amendamente cu privire la implicare agenților economici în învățământul profesional dual;
  • la bacalaureat probă scrisă la Limba și literatura română – probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, dar și probe obligatorii specifice profilului;
  • personalul didactic de predare titular existent în cluburile sportive școlare, palatele copiilor şi cluburile copiilor, nu își pierde calitatea de personal didactic;
  • lămuriri cu privire la statutul profesorului-mentor.

Întregul material poate fi consultat la sediul PNL Alba.

Biroul de presă al PNL Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    marți, 16.08.2022 at 16:25

    Tu eşti sănătos ? Păi ce avem noi în legi nu are nimeni prin Europa. Transformarea proştilor în elite ! Ca şi în Parlament.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement