Actualitate
IPJ Alba: În perioada sărbătorilor de iarnă, numărul accidentelor rutiere în scădere cu 35%. Amenzi de peste 120.000 de lei
Comparativ cu perioada similară a anului trecut, în perioada sărbătorilor de iarnă 2014 – 2015, s-au înregistrat cu 35 % mai puţine accidente rutiere decât în perioada sărbătorilor de iarnă 2013- 2014.
În perioada 24 decembrie 2014 – 5 ianuarie 2015, peste 150 de poliţişti au acționat zilnic având ca principală misiune asigurarea ordinii şi liniştii publice, combaterea infracționalității şi prevenirea accidentelor rutiere.
În perioada sărbătorilor de iarnă, poliţiştii din Alba au fost la datorie pentru prevenirea faptelor antisociale şi protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Astfel, au fost intensificate acţiunile de menţinere a climatului de siguranţă publică iar echipajele de poliţie rutieră au fost prezente în trafic astfel încât nu s-au înregistrat evenimente deosebite sau cu impact în planul ordinii şi siguranţei publice şi nici accidente rutiere soldate cu decesul vreunei persoane.
Au fost constatate 17 infracțiuni la regimul materiilor explozive, cu 4 mai multe decât în perioada sărbătorilor de iarnă 2013 – 2014 şi 21 de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, cu 8 mai multe decât în perioada 24 ianuarie 2013 – 5 ianuarie 2014.
Din punctul de vedere al combaterii infracţionalităţii, în cele 14 zile, polițiștii din Alba au identificat 60 de persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, cu 19 mai multe decât în perioada similară a anului trecut.
În total, poliţiştii din Alba au aplicat 863 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 120.814 lei, cele mai multe pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Lege privind circulaţia pe drumurile publice.
Poliţiştii de la rutieră şi ordine publică au acţionat, în sistem integrat, în stradă, pentru prevenirea accidentelor rutiere şi pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care au încălcat legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice sau au pus în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.
Astfel, comparativ cu perioada similară din anii 2013 – 2014, s-au înregistrat scăderi în ceea ce priveşte toţi indicatorii rutieri, numărul accidentelor diminuându-se cu 35 %, iar al persoanelor rănite cu 47 %. În urma accidentelor produse în judeţul Alba nu au fost înregistrate pierderi de vieţi omeneşti.
Au fost reţinute, în vederea suspendării, 19 permise de conducere, din care 4 pentru consum de alcool.
Pentru zilele următoare, în care vor fi organizate ceremonii religioase ocazionate de Sărbătoarea Botezului Domnului, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va acţiona pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte ce ar putea afecta liniştea cetăţenilor precum şi pentru prevenirea accidentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului rutier.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News