Eveniment
IPJ Alba, raport după 48 de ore: Aproape 20 de permise reținute, sute de persoane verificate și peste 250 de sancțiuni date

Polițiștii din Alba au efecutat în ultimele 48 de ore o acțiune cu efective mărite, prin care au încercat combaterea faptelor penale.
Potrivit reprezentanților IPJ Alba, în cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 739 de verificări de persoane și 456 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Polițiștii au mai transmis că au fost constatate 256 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 69.928 de lei.
Au fost efectuate 96 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 16 permise de conducere și au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News