Connect with us
Advertisement

Eveniment

IPOTEZĂ ȘOCANTĂ: Perchezițiile de la Feneș ar avea legătură cu Sinaloa, cartelul drogurilor condus de ”El Chapo”! Rețeaua cărăușilor, filată de câteva luni

Publicat

perchezitii Detalii spectaculoase încep să apară în cazul descinderilor simultane la mai multe adrese din Alba, Bistrița, Neamț, precum și în mai multe țări străine. Surse apropiate anchetei au declarat că acestea au legătură cu Cartelul Sinaloa, unul dintre cele mai violente și mai puternice din lume. Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor DIICOT, cu sprijinul Europol și Eurojust, au realizat una dintre cele mai complexe operațiuni sincronizate pentru destrămarea unei rețele internaționale de transport al drogurilor din care făcea parte și o bandă de români care colabora îndeaproape cu cartelul Sinaloa din Mexic, condus de ”El Chapo” Joaquim Guzman.

Potrivit anchetatorilor, liderul grupării ar fi avut legături cu furnizori de cocaină din America de Sud și cu clienți din Marea Britanie. Mai mult decât atât, ar fi vorba despre renumitul Cartel Sinaloa, unul dintre cele mai puternice din lume. Ziarul britanic „The Times” a avertizat cu câteva luni în urmă, citând National Crime Agency, că o ramură europeană a cunoscutului cartel a format o alianță cu o grupare cu nume neindetificat din România, capabilă ”să aducă săptămânal cantități mari de cocaină în Marea Britanie, folosind autotrenuri”.

Un purtător de cuvânt al Agenției a spus la acea dată: ”În colaborare cu parteneri internaționali am identificat un grup de crimă organizată românesc cu capabilitatea de a importa cantități mari de cocaină în Marea Britanie. Informații provenind de la serviciile de informații arată că organizația românească este în continuare aprovizionată de o grupare mexicană legată de Cartelul Sinaloa. Se presupune că această rețea va continua să introducă în UK cantități mari de droguri de clasa A”.

chapoguzman Ziarul britanic a dezvăluit că, în urmă cu câțiva ani, Europol a avertizat cu privire la prezența în Europa a certelurilor mexicane, dar nici un stat membru nu a luat vreo măsură și nici nu a cerut ajutorul agenției. Liderul grupării, Joaquim Guzman – ”El Chapo” este cel mai cunoscut lider de cartel, după moartea lui Pablo Escobar, fiind în prezent încarcerat. Alianța cartelului cu o bandă de români a crescut îngrijorarea cu privire la rutele spre Marea Britanie.

Perchezițiile recente, efectuate simultan în mai multe state europene, au vizat și două ”ținte” din Alba. În judeţul Alba, percheziţiile au fost la Feneş (Zlatna), la domiciliul lui Alexandru Cociobea, fost şofer la o firmă de transport internaţional. Acesta a fost reținut alături de Marius Viorel Negrea, din Bistriţa.

Potrivit IGPR, miercuri, 13 septembrie, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat 10 percheziții domiciliare, în județele Bistrița-Năsăud (7), Alba (2) și Neamț (1), la membrii unui grup infracțional organizat, format din cetățeni români, specializat în efectuarea de transporturi de droguri de risc și mare risc, în spațiul european.

Vezi şi VIDEO: Reţea de transport droguri cu TIR-uri, destructurată. PERCHEZIŢII în Alba, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Germania, Marea Britanie și Olanda

”El Chapo” a evadat de două ori din închisoare în mod spectaculos, fiind considerat unul dintre cei mai periculoși oameni de pe planetă.

YouTube video

Comunicatul DIICOT:

 La data de  13.09.2017  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor  NEGREA Marius-Viorel şi COCIOBEA Alexandru,  pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat şi trafic de droguri de risc și de mare risc.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă  că în luna decembrie 2016,  inculpatul  Negrea Marius Viorel  a constituit împreună cu inculpaţii Z. F. și S. C. G. (cercetat de autoritățile germane), la inițiativa sa, un grup infracțional organizat, ce a acționat de pe teritoriul României dar și din străinătate, în cadrul căruia fiecare trebuia să desfășoare activități specifice pentru preluarea drogurilor, realizarea transporturilor de droguri de risc și de mare risc până la destinatar, precum și predarea lor la destinație, pentru a obține importante sume de bani, cu scopul de a trafica droguri de risc (Ketamină și cannabis)  și de mare risc (cocaină).

Din cercetări, a reieșit că inculpatul Negrea Marius Viorel, liderul grupării, a avut legături cu furnizori de cocaină din America de Sud și cu clienți din Marea Britanie.

Pentru transportul drogurilor era preferată ruta Olanda-Marea Britanie, fiind folosiți conducători de autotrenuri cetățeni români, angajați la diverse companii de transport.

Astfel, inculpatul a coordonat preluarea din Olanda/Belgia de la furnizorii drogurilor, prin reprezentanții acestora, a cantității de aproximativ 36 kilograme cocaină și transportul către destinatarii din Marea Britanie.  Pe traseu, la data de 17.02.2016, în localitatea Golborne, Warrington, autorităţile din Marea Britanie (National Crime Agency) l-au depistat și arestat pe un cetăţean român în momentul în care a primit 18 kilograme cocaină de la doi şoferi ai unui autotren.  Cu ocazia percheziționării autotrenului condus de către cei doi șoferi din Olanda/Belgia până în Marea Britanie, autoritățile britanice au mai găsit 18 kilograme cocaină. Inculpatul Negrea Marius Viorel l-a sprijinit pe cetăţeanul român arestat de către autorităţile britanice, prin angajarea unui avocat precum şi cu sume de bani pentru familia sa, pentru a-l vizita la locul de detenţie.

De asemenea, inculpatul Negrea Marius Viorel  a coordonat  preluarea din Belgia de la furnizorii drogurilor, prin reprezentanții acestora, a cantităţii de aproximativ 54 kilograme ketamină  și transportul către destinatarii din Marea Britanie, sens în care, conform înțelegerii prealabile, la data de 22.02.2017  inculpatul  Z. F. s-a deplasat din Olanda în Belgia cu un autoturism iar în parcarea unui supermarket din Veurne a preluat de la reprezentantul furnizorului ce a ajuns în parcare cu o autoutilitară  înmatriculată în Olanda, trei genţi sport de culoare neagră în care se afla cantitatea de ketamină, ambalată în 52 pachete, învelite în folii din plastic, transparent.

Ulterior, inculpatul  Z. F. le-a introdus în același autoturism pe care l-a condus într-o zonă industrială din apropierea localității Veurne, unde i-a predat cele trei genţi cu droguri unui cetăţean român, şofer al unui autotren înmatriculat în România.Şoferul autotrenului le-a depozitat în cabină după care s-a deplasat către Marea Britanie, unde urma să le predea destinatarului, sub îndrumarea inculpaţilor  Negrea Marius Viorel și Z. F.

La data de 22.02.2017, în jurul orei 18:20 (ora Franţei), lângă localitatea Dunkerque (la terminalul Ferryboat Loon-Plage 59 pentru curse regulate între Franţa şi Marea Britanie – Dover), autorităţile vamale franceze au descoperit în cabina autotrenului cele trei genţi cu aproximativ 54 kilograme ketamină, împrejurări în care şoferul autotrenului a fost arestat, fiind condamnat de către instanța de fond la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare.

S-a mai reţinut că inculpatul Negrea Marius Viorel a coordonat un alt transport către destinatarii din Marea Britanie, sens în care, conform înțelegerii prealabile, a preluat din Spania, de la furnizori, prin intermediul a doi cetăţeni români, (cercetaţi de autoritățile spaniole) cantitatea de 6,5 kilograme cannabis. Inculpatul a coordonat transportul  către destinatarul din Germania, sens în care, conform înțelegerii prealabile, doi şoferi, cetăţeni români, care au aderat la acest grup infracțional organizat, au preluat cantitatea de droguri urmând să o transporte în Germania.

La data de 0l.03.2017, în localitatea Junquera, din Spania, aflată în apropierea graniţei cu Franţa, lucrătorii de la Guardia Civil au depistat respectiva cantitate de 6,5 kilograme cannabis, aflat într-o sacoșă, disimulată în interiorul remorcii cu lămâi ce urmau să ajungă în România, droguri destinate inculpatului  S. C. G  aflat pe teritoriul Germaniei.
De asemenea, inculpatul  Negrea Marius Viorel  a coordonat  preluarea din Belgia de la furnizorii drogurilor, prin reprezentanții acestora, cât și transportul către destinatarii din Marea Britanie, a cantităţii de aproximativ 12 kilograme cocaină. În acest sens, inculpatul  Z. F. s-a întâlnit cu transportatorul pentru a-i da instrucțiuni iar la data de 26.05.2017, în jurul orei 15:45, şoferul unui autotren înmatriculat în România a intrat pe teritoriul Germaniei, dinspre Olanda, staţionând pe raza localităţii Viersen din Germania. La data de 27.05.2017  a intrat pe teritoriul Belgiei de unde a preluat cantitatea de cocaină, iar ulterior  a trecut în Franţa continându-şi  traseul până în jurul orei 18:50 când s-a înregistrat la ferryboat-ul din localitatea Dunkerque pentru a se deplasa către Dover, Marea Britanie.

În jurul orei 21:45,   după ce a coborât de pe ferryboat cu autotrenul menţionat, a fost oprit pentru control de către  UK Police Border, ocazie cu care în patru cutii cu batoane de ciocolată aflate în semiremorca sigilată au fost găsite 12 pachete înfăşurate în bandă adezivă în care se afla cantitatea de 12 kilograme de cocaină, împrejurări în care şoferul autotrenului  a fost arestat de către autorităţile britanice.

Faţă de inculpatul Cociobea Alexandru s-a reţinut că în luna ianuarie 2017 a aderat  la grupul infracțional organizat constituit în luna decembrie 2016 de către  inculpaţii  Negrea Marius-Viorel, Z. F. și alții, grup infracțional organizat pe care l-a sprijinit prin acțiunile sale de pe teritoriul României dar și din străinătate.

În luna februarie 2017 inculpatul  a recrutat doi cetăţeni români pe care i-a prezentat coordonatorului grupului infracțional, respectiv inculpatului Negrea Marius-Viorel, pentru a efectua transporturi de droguri de mare risc (cocaină din Belgia în Marea Britanie), împrejurări în care a fost recompensat cu sume de bani (peste 9500 euro). În cadrul grupului infracțional organizat, cu intenție, inculpatul  a ajutat la traficarea a cantităţii de aproximativ 21 kilograme  cocaină, prin sprijinul acordat  conducătorului unui autotren, cetăţean român, pentru a transporta din Olanda în Marea Britanie cantitatea de  cocaină, însă pe traseu, la data de 03.09.2017, autoritățile britanice (o echipă din cadrul National Crime Agency) au controlat autotrenul, ocazie cu care a fost găsită, în interiorul remorcii, disimulată în căptușeala unei canapele, cantitatea de cocaină.

Cercetările au fost inițiate în luna februarie 2016, iar pentru documentarea activității infracționale a fost demarată o cooperare internațională, prin intermediul Eurojust şi Europol, cu Germania, Marea Britanie, Spania, Belgia și Olanda.

Astfel, în aceeași cauză, pentru documentarea activității infracționale, s-a acționat simultan în Germania, în Marea Britanie și în Olanda.

Acțiunea desfășurată în Germania s-a finalizat cu reținerea a doi cetățeni români și a unui cetățean german, care i-au sprijinit în confecționarea de locuri destinate disimulării drogurilor în autoturisme.

În Marea Britanie a fost reținut un cetățean străin cu statut de refugiat care a  asigurat distribuția drogurilor în această țară.

Autoritățile din Belgia au emis un mandat european de arestare pe numele unui cetățean român.

În Olanda a fost efectuată o percheziție solicitată de către  autoritățile române, în baza unei comisii rogatorii, pe numele unei persoane fiind emis un mandat european de arestare.

Tot în acest caz, în cursul lunii mai 2017, autoritățile din Spania au arestat 17 persoane implicate în traficul de droguri de risc (canabis) și contrabandă cu țigări, membri ai aceleiași grupări.

Până la data acțiunii, au fost capturate peste 200 de kg. de canabis, 50 de kg. de ketamina și 55 de kg. de cocaină de către autoritățile din Spania, Franța și Marea Britanie.

Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.

La acțiune au participat și polițiști ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române polițiști din cadrul din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, serviciilor de combatere a criminalității organizate Bistrița Năsăud și Neamț precum și din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bistrița Năsăud, Alba și Neamț.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul S.R.I.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement