Actualitate
IŞJ Alba: 58 de cadre didactice, admise după evaluarea portofoliilor la concursul pentru Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional
Ministerul Educaţiei a publicat lista candidaţilor admişi după evaluarea portofoliilor în cadrul celei de-a 9-a serii a concursului pentru Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional (CNEME), sesiunea 2015. Lista din Alba cuprinde 58 de cadre didactice promovate în urma celei de-a doua etape, din cei 71 de candidaţi care au trecut de selecţia online.
Potrivit Legii Educaţiei Naţionale, la concursurile pentru ocuparea unei funcţii de conducere în învăţământ, inclusiv cele de directori, directori adjuncţi, inspectori şcolari, pot participa doar experţii în management educaţional. Actualizarea legii din 2012 a coincis cu înscrierea a sute de profesori din Alba la aceste selecţii.
AICI, lista cadrelor didactice din judeţul Alba, admise în urma evaluării portofoliilor din cadrul seriei 9 a concursului pentru Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional (CNEME), sesiunea 2015.
Eventualele contestaţii se depun în perioada 19-23 octombrie 2015. Rezultatele finale vor fi cunoscute în 3 noiembrie.
AICI, lista profesorilor din judeţul Alba, admişi la selecţia online din cadrul seriei 9 a concursului pentru Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional (CNEME), sesiunea 2015.
Înscrierile online au fost derulate pe site-ul Corpului Naţional de Experţi în Managementul Educaţional, în perioada 21 septembrie – 5 octombrie 2015.
Depunerea portofoliului cu documente s-a făcut la sediul ISJ Alba – secretariat, în perioada 5-6 octombrie 2015.
Potrivit datelor actualizate în martie 2015,în Registrul Naţional al Experţilor în Management Educaţional sunt înregistraţi 481 de profesori din judeţul Alba. AICI, lista.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News