Connect with us
Publicitate

Actualitate

IŞJ Alba angajează 30 de experţi pentru realizarea unui site cu lecţii şi teste online pentru elevi. Copiii vor fi ajutaţi în procesul de învăţare

Publicat

isj alba1 Inspectoratul Școlar Județean Alba caută 30 de experţi pentru realizarea unor materiale pentru un site cu lecţii şi teste online pentru elevi. Prin intermediul acestui site, copiii vor avea opţiunea de a-şi dezvolta pregătirea în cadrul celor 8 domenii de competențe-cheie, scopul fiind de a-i ajuta să învețe cum să învețe și să identifice ce să învețe.

Concursul pentru cele 30 de posturi de experți realizare materiale site este inclus într-un proiect intitulat „De ce, cum și ce învăț?”, care se va derula în perioada 29 august – 28 decembrie 2015.

Experţii vor fi angajaţi pe perioadă determinată (5 luni, 3 ore/zi) şi vor trebui să realizeze materiale didactice pentru platforma online de instruire și testare, în cadrul proiectului.

Condiții de participare:

– experiență didactică sau experiență în realizarea de produse (cărți, programe PC) destinate copiilor,

– abilități medii sau avansate de operare la calculator (experții selectați vor realize lecțiile, pe platformă online).

Desfășurarea concursului

Selecția se va realiza în două etape:

Etapa I – 30 iulie – 7 august 2015 – Evaluare pe baza următoarelor documente:

– CV (obligatoriu format europass 2014, la postul vizat se va trece Expert realizare materiale pe site, proiect „De ce , cum și ce învăț?”, beneficiar ISJ Alba) – maxim 25 puncte

– portofoliu: se vor avea în vedere cu deosebire inițiativele personale, contribuțiile la proiecte și realizările din afara obligațiilor de serviciu, care vizează ameliorarea educației. (Descriere – max. 3 pagini, font 12, 1,5 spațiere între rânduri) – maxim 25 puncte

– o lucrare personală în concordanță cu scopul și mijloacele proiectului, conform precizărilor de mai jos, cel mult 5 pagini. – maxim 25 puncte

Scopul proiectului este de a motiva elevii să-și îmbunătățească pregătirea în cadrul celor 8 domenii de competențe cheie, de a-i ajuta să învețe cum să învețe și să identifice ce să învețe. Mijlocul prin care se realizează acest lucru este un site care are 2 secțiuni, una de învățare și una de concurs. Organizarea materialelor se va face pe 6 niveluri, sub formă de joc (cele 8 domenii se vor regăsi pe fiecare nivel). Un nivel corespunde la 2 clase, nivelul 1 claselor III-IV, 2 claselor V-VI, nivelul 5 corespunde claselor XI-XII, nivelul 6 fiind pentru abordarea avansată.

Fiecare lecție/test parcurs cu succes îi va aduce puncte elevului.

Lucrarea va propune materiale (exemple concrete sau descrieri ale lor) care vizează motivarea pentru un domeniu de competență (de preferință pentru cel în care este specializat candidatul), pentru minim 2 niveluri. Se va aveea în vedere că pe fiecare nivel vor fi 5 lecții și 5 teste pentru fiecare domeniu. Candidații vor specifica toate cele 5 teme propuse pe fiecare nivel (în domeniul de competență ales), dar detalierea se va face doar pe câte o lecție și un test pentru fiecare nivel (total 2 lecții, 2 teste, maxim 25 exerciții/întrebări fiecare).

Lucrarea nu va ilustra cum se vor preda disciplinele, nu vor conține lecții la o disciplina sau alta din domeniul ales.

În data de 11 august se comunică prin poșta electronică rezutatele primei etape și detaliile privind interviul pentru candidații selectați.

Etapa a II-a: 12-13 august – interviu – maxim 25 puncte.

Rezultatele finale se vor comunica în data de 14 august.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate