Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

IȘJ Alba: LISTA candidaților admiși în etapa de selecție online în cadrul concursului pentru experţi în management educaţional, seria 12

Publicat

sediul ISJ Alba

isj inspectorat scolar alba 1Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba a publicat luni lista candidaților admişi în etapa de selecţie online, în cea de-a 12-a serie a concursului dee selecţie pentru Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional (CNEME), sesiunea 2017.

Lista candidaților admiși cuprinde un număr de 43 de profesori. În perioada 10-17 iulie aceștia vor urma să depună portofoliul cu documentele prevăzute la art. 7 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru CNEME, aprobată prin OMECTS 5549/2011, cu completările şi modificările ulterioare, la secretariatul ISJ Alba. Afişarea rezultatelor evaluării portofoliilor se face în 25 iulie, iar eventualele contestaţii se depun în perioada 25-31 iulie.

Vezi AICI lista candidaţilor admişi în etapa de selecţie online.

Concursul pentru obţinerea calităţii de expert în management educaţional este important pentru profesorii care doresc să ocupe o funcţie de conducere în învăţământ, inclusiv cele de directori, directori adjuncţi, inspectori şcolari.

În Registrul Naţional al Experţilor în Management Educaţional sunt înregistraţi în prezent 671 de profesori din judeţul Alba. AICI, lista actualizată.

Detalii din calendarul concursului:

Înscrierile on-line s-au făcut pe site-ul Corpului Naţional de Experţi în Managementul Educaţional, în perioada 5-9 iulie.

Lista candidaţilor admişi după etapa de selecţie on-line s-a afișat la adresa https://cneme.edu.ro/, la sediul ISJ Alba şi pe site-ul https://www.isj.albanet.ro în data de 10 iulie.

Depunerea portofoliului cu documentele prevăzute la art. 7 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru CNEME, aprobată prin OMECTS 5549/2011, cu completările şi modificările ulterioare, se face la sediul ISJ Alba – secretariat, în perioada 10-17 iulie 2017.
Afişarea rezultatelor evaluării portofoliilor se face în 25 iulie 2017, iar eventualele contestaţii se depun în perioada 25-31 iulie 2017.

Condiţii de participare la selecţia CNEME:

Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional prevăzută în OMECTS nr. 5549/6.10.2011 descrie modul de derulare a acestuia.

Potrivit documentului citat, calitatea de membru al corpului naţional de experţi în management educaţional se dobândeşte prin înscrierea în Registrul naţional al experţilor în management educaţional, în urma promovării concursului de selecţie organizat

La concursul de selecţie pentru dobândirea calităţii de membru al corpului naţional de experţi în management educaţional poate participa orice cadru didactic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

– face dovada acumulării a 60 de credite transferabile în cadrul unor programe acreditate de formare în domeniul managementului educaţional;

– este titular în învăţământ şi are cel puţin gradul didactic II;

– a obţinut calificativul “foarte bine” în ultimii 4 ani şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent;

– nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere sau de îndrumare şi control în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;

– nu a fost exclus din Registrul naţional al experţilor în management educaţional.

Portofoliul candidaţilor înscrişi la selecţie pentru a deveni membri în corpul naţional de experţi în management educaţional se evaluează pe baza fişelor de evaluare, ţinându-se seama de următoarele criterii generale:

– absolvirea unor programe de formare în domeniul managementului educaţional;

– experienţa managerială;

– performanţe deosebite în inovarea didactică/managerială;

– participarea la proiecte.

Etapa de evaluare a portofoliilor candidaţilor se desfăşoară la sediul inspectoratului şcolar şi constă în: verificarea datelor înregistrate în aplicaţia online şi stabilirea punctajului conform fişei de evaluare.

Stabilirea punctajului se face, în plenul comisiei, prin acordarea de puncte. Punctajul minim de promovare este de 70 de puncte din maximum 100 de puncte.

Documentele reglementative ale celei de a 12-a serii de selecţie sesiunea 2017 sunt disponibile AICI.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax