Connect with us

Eveniment

ISU Alba: 9 incendii de pădure și vegetație, în a patra zi de intervenții de amploare ale pompierilor, SVSU și personalului silvic

Publicat

ISU Alba a anunțat că pompierii, voluntarii SVSU și angajați ai ocoalelor silvice acționează, luni după-amiază, pentru stingerea a șapte incendii de vegetație și pădure în mai multe zone din județ. Tot luni, au fost stinse alte două incendii, ce au afectat peste 50 de hectare.

La ora 16.00, 53 de pompieri cu 10 autospeciale și 40 de voluntari SVSU și personal silvic acționau pentru stingerea următoarelor incendii.

  • incendiu de litieră de pădure la Poșaga –ISU Alba (5 autospeciale cu 32 militari), SVSU, Ocol Silvic
  • incendiu de vegetație uscată și litiera de pădure la Întregalde: zona Modolești –  Ocol Silvic și SVSU; Dealu Geoagiului –ISU Alba (o autospecială cu 5 militari), Ocol Silvic, SVSU
  • incendiu de vegetație și litieră de pădure la Sălciua –SVSU Sălciua

  • incendiu de vegetație și litieră de pădure la Râmeț, Valea Fagetului
  • incendiu vegetație uscată la Meteș, zona Ferice
  • incendiu vegetație uscată în satul Bulbuc, comuna Ceru Băcăinți

Vezi și Cum abordează autoritățile din Alba, incendiile de vegetație uscată: Amendă de 10.000 de lei pentru proprietarul unui teren

Tot luni au fost stinse incendii de vegetație uscată și litieră de pădure la Spătac (1 ha) și Tecșești (50 ha). În aceste cazuri au intervenit opt pompieri cu două autospeciale de la ISU Alba, 11 persoane de la SVSU (o autospecială) și ocoale silvice.

Peste 470 de hectare de pădure și vegetație afectată de flăcări, în trei zile. Au acționat peste 1300 de forțe de intervenție

Potrivit unui raport al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, în perioada 7-9 martie, s-a intervenit la 58 de incendii de vegetație uscată, litieră de pădure și fond forestier. Doar în ultimele 3 zile, suprafața de teren afectată este de peste 475 ha din care 37 ha de fond forestier și 438 ha vegetație uscată și litieră de pădure, pe raza a 28 de localități.

Au ars 2 locuințe și o anexă gospodărească în satul Purcelești, comuna Scărișoara.

La 40 de intervenții au acționat pompierii militari ai ISU Alba independent sau în cooperare alte forțe în sprijin. La alte 18 intervenții s-a acționat de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și de către personal aparținând Direcției Silvice și Ocoalelor Silvice.

La nivelul județului au fost angrenate peste 1300 persoane cu 171 de mijloace tehnice:

  • 248 de pompieri militari cu 61 de mijloace tehnice
  • 309 voluntari ai SVSU și pers. ale per Silvice cu 78 mijloace tehnice
  • 80 de polițiști din cadrul IPJ Alba cu 38 de autoturisme
  • 5 jandarmi cu 2 autoturisme
  • 720 cetățeni voluntari.

O biserică, mai multe case și o anexă gospodărească, în pericol

Pe tot parcursul nopții de 9/10 martie, pompierii militari împreună cu personal silvic și personal al Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență au acționat pe raza mai multor localități.

Aceștia au reușit să protejeze de flăcări:

  • opt case în localitatea Poșaga
  • două case în satul Modolești, comuna Întregalde
  • o biserică în orașul Baia de Arieș
  • o anexă gospodărească în satul Corna din comuna Roșia Montană

sursă imagini: ISU Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement