Actualitate
ISU Alba: Igienizarea terenurilor prin ardere, doar cu permis de la primărie şi APM. Reguli pentru prevenirea incendiilor de vegetaţie. Amenzi de până la 2.500 de lei
ISU Alba avertizează că, în ultima perioadă, la nivelul judeţului Alba s-a constatat o creştere semnificativă a numărului de incendii la vegetaţie uscată, mirişti şi resturi vegetale ca urmare a utilizării necorespunzătoare a focului deschis. Pentru a evita incidentele periculoase, pompierii reamintesc regulile și măsurile de prevenire a incendiilor, dar și amenzile pentru nerespectarea acestora.
Potrivit ISU Alba, arderea miriștilor este cea mai întâlnită practică în activităţile de igienizare a terenurilor. Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de vegetaţie uscată, mirişti, şi resturi vegetale poate avea consecinţe grave asupra comunităţii, prin pierderi de vieţi omeneşti, importante pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător. Din acest motiv, cunoaşterea şi respectarea strictă a acestora constituie soluţia cea mai simplă şi mai puţin costisitoare, constituind în acelaşi timp o obligaţie morală şi civică a fiecărui cetăţean, susțin sursele citate.
Pentru a evita eventualele evenimente în care aţi putea fi implicaţi, ISU Alba aduce la cunoştinţă regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor la vegetaţie uscată, mirişti şi resturi vegetale.
În vederea igienizării terenurilor prin ardere, cetăţenii au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, următoarele documente:
– permis de lucru cu focul, obţinut de la primărie;
– aprobare de la Agenţia de Protecţie a Mediului.
Se exceptează de la această obligaţi, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor cetăţeneşti, dar cu respectarea strictă a măsurilor generale de stingere a incendiilor.
În perioadele de caniculă şi secetă prelungită, arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale este interzisă.
Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantina fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.
Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
a) condiţii meteorologice fără vânt;
b) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
c) izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
d) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
e) asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
f) asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
g) asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne de apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.
Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
a) condiţii meteorologice fără vânt;
b) colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
c) executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
d) curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
e) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
f) asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
g) supravegherea permanentă a arderii;
h) stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
i) interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
Pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului cu foc şi/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, cetăţenii (proprietarii de terenuri) riscă sancţiune contravenţională între 1000 de lei și 2.500 lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News