Actualitate
ISU Alba: RECOMANDĂRI pentru cetățeni, în perioada caniculară. Ce MĂSURI de prevenire trebuie să respectați
Având în vedere creşterea temperaturilor, precum şi apariţia efectelor caniculei, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al județului Alba recomandă populației, autorităţilor publice locale si conducătorilor operatorilor economici să respecte măsurile de prevenire.
I. Prevenirea incendiilor
În perioadele caniculare sau secetoase, consiliile judeţene sau locale din zonele cu risc crescut de incendiu şi, după caz, administratorii operatorilor economici/conducătorii instituţiilor din zonele menţionate trebuie să elaboreze programe speciale de măsuri pentru prevenirea incendiilor specifice care să cuprindă:
- Identificarea şi nominalizarea sectoarelor de activitate în care creşte riscul de incendiu în condiţiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate şi a lipsei de precipitaţii, urmând a se stabili măsurile de protecţie specifice.
- Asigurarea şi verificarea zilnică a instalaţiilor de stingere şi a rezervelor de substanţe stingătoare.
- Asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră.
- Verificarea utilajelor agricole folosite la recoltarea cerealelor păioase astfel încât să nu constituie surse de aprindere, şi dotarea acestora cu mijloace de primă intervenţie.
- Restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive
- Intensificarea activităţilor cu scop preventiv în zonele cu culturi agricole şi în locuri cu vegetaţie forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement.
- Este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt; locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicţie, se stabilesc şi se marchează de persoanele în drept.
- Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităţilor, în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi.
- Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.
- Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii, aceasta constituind o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor.
II. Perioada caniculară poate fi însoţită de o creştere a numărului incendiilor de vegetaţie şi în special a celor de mirişti.
În condiţiile în care se obţin aprobările cerute de legislaţia în vigoare, arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor măsuri:
- condiţii meteorologice fără vânt;
- parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
- izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
- desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
- asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
- asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
- asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.
III. Atenție la scăldat!
În scopul preîntâmpinării unor evenimente cu consecințe tragice, adresăm cetățenilor rugămintea de a respecta măsurile de prevenire a situațiilor de urgență, pe timpul desfășurării unor activități recreative specifice acestei perioade:
- Scăldați-vă doar în locuri special amenajate pentru înot și respectați avertizările privind interzicerea scăldatului;
- Nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziționate special pentru cei mici ori în cadă;
- Nu intrați în apa rece înfierbântați, după ce ați stat foarte mult timp la soare;
- Nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcții, aceste acte de teribilism putând avea consecințe grave;
- Urmăriți continuu comportarea copiilor în apă, întrucât cei mici sunt imprevizibili: ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinților sau altor persoane mature, chiar dacă știu înota;
- Echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare gonflabile, tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea vor fi utilizate de către copii sub atenta supraveghere a unui adult;
- Împrejmuirea piscinei personale cu un gard poate preveni accidente nedorite în rândul minorilor;
- Purtarea vestelor de salvare de către copii este o metoda eficientă de prevenire a unor astfel de accidente;
- Intervenția de urgență în cazul asistării la un accident de înot este crucială pentru salvarea unei vieți, iar semnele care vă indică iminența înecului sunt: aplecarea capului pe spate; gura deschisă în încercarea de a inhala aer; capul ținut în apă, cu gura la nivelul apei; lipsa emiterii de sunete; hiperventilație și gâfâială; ochii sticloși, incapabili să se concentreze; păr peste frunte sau ochi; lovirea involuntară a suprafeței apei cu brațele.
Pentru perioada caniculară, ISU Alba recomandă populației respectarea următoarelor măsuri de prevenire, astfel:
Înainte de caniculă:
- Verificaţi funcţionarea corectă a sistemului de aer condiţionat. Izolaţi ferestrele.
- Montaţi temporar, între ferestre şi perdele, un sistem de reflectare a căldurii (exemplu: folie de aluminiu).
- Acoperiţi ferestrele în care bate soarele dimineaţa sau după amiaza cu draperii, jaluzele, obloane. Acestea pot reduce căldura în casă cu până la 80%.
În timpul caniculei:
- Rămâneţi în casă şi limitaţi expunerea la soare.
- Ideal ar fi să locuiţi la etaje inferioare în cazul în care nu aveţi sistem de aer condiţionat.
- Petreceţi-vă cea mai mare parte a zilelor călduroase în clădiri publice precum biblioteci, şcoli, teatre, centre comerciale etc.
- Mâncaţi regulat, echilibrat şi uşor. Evitaţi utilizarea sării.
- Beţi multă apă. Persoanele care au epilepsie, suferă de inimă, rinichi sau ficat au restricţionare privind utilizarea lichidelor ori au probleme de reţinere a lichidelor trebuie să consulte un medic înainte de a creşte aportul acestora.
- Limitaţi consumul de băuturi alcoolice.
- Purtaţi haine uşoare, răcoroase, colorate deschis care acoperă cat mai mult pielea.
- Protejaţi-vă faţa şi capul purtând o pălărie cu boruri largi.
- Nu lăsaţi niciodată copiii sau animalele singure în autovehicule închise.
- Evitaţi muncile extenuante în partea cea mai călduroasă a zilei. Utilizaţi un sistem de contact permanent cu o altă persoană şi luaţi pauze frecvente.
În condiţii de caniculă se pot declanşa diferite afecţiuni. Iată câteva dintre acestea, simptomele lor şi cum puteţi acorda primul ajutor:
AFECŢIUNE |
SIMPTOM |
PRIM AJUTOR |
ARSURI |
Înroşirea pielii şi dureri, posibil băşici, febră, durere de cap |
Faceţi un duş, folosind săpun pentru curăţarea porilor. Folosiţi îmbrăcăminte uscată, curată şi consultaţi un medic. |
CRAMPE |
Spasme dureroase, de obicei în muşchii de la picioare şi cei abdominali; transpiraţie greoaie. |
Duceţi victima într-o încăpere răcoroasă. Masaţi uşor muşchii afectaţi pentru a dispărea spasmele. Daţi-i să bea câte o jumătate de pahar de apă rece la fiecare 15 minute (fără cafeină sau alcool). Întrerupeţi administrarea lichidelor dacă victima are stare de vomă. |
EPUIZARE |
Transpiraţie greoaie dar pielea poate rămâne rece, palidă sau roşiatică. Puls slab. Este posibil ca temperatura corpului să fie normală, dar să înceapă să crească. Sunt posibile stări de leşin, ameţeală, vomă, oboseală sau dureri de cap. |
Aşezaţi victima culcată într-un spaţiu răcoros. Scoateţi-i hainele. Puneţi-i haine răcoroase şi umede. Duceţi victima într-un spaţiu cu aer condiţionat. Dacă victima este conştientă daţi-i să bea apă. Asiguraţi-vă că o bea în înghiţituri mici. Daţi-i să bea câte o jumătate de pahar cu apă rece la fiecare 15 minute. Întrerupeţi administrarea lichidelor dacă victima are stare de vomă. Dacă victima începe să vomite solicitaţi imediat ajutor medical. |
ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL (SITUAŢIE MEDICALĂ DE URGENŢĂ SEVERĂ) |
Temperatura corpului foarte mare; piele fierbinte, roşie şi uscată, puls rapid şi slab; respiraţie rapidă. Posibil, în stare de inconştienţă. |
Sunaţi la 112 sau duceţi victima de urgenţă la spital. Întârzierea poate fi fatală. Mutaţi victima într-un spaţiu răcoros. Scoateţi-i hainele. Introduceţi-o într-o cadă cu apă rece sau udaţi-i corpul cu cârpe reci. Urmăriţi dacă sunt probleme de respiraţia. Folosiţi aerul condiţionat. Prudenţă maximă. |
După caniculă:
-
Canicula asociată cu seceta (lipsa de precipitaţii) poate afecta regiuni foarte mari şi un număr ridicat de oameni. Ea creează condiţii pentru manifestarea altor pericole precum incendii, viituri şi alunecări de teren.
În această perioadă cu risc maxim de incendiu, ISU Alba solicită cetăţenilor să dea dovadă de responsabilitate, să anunţe de îndată la numărul unic de urgenţă 112 orice început de incendiu şi să acorde sprijin autorităţiilor locale şi pompierilor în stingerea incendiilor de vegetaţie uscată sau la fondul forestier.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News