ISU Arad și ISU Bihor trimit în sprijinul ISU Alba un autocamion de intervenție, 1 motopompă remorcabilă, 2 motopompe transportabile, 1 barcă pneumatică și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă. 

Toate acestea sunt trimise în urma avertizării meteorologice de Cod Portocaliu emisă pentru județul Alba, dar și alte județe din țară. În caz de nevoie, resursele alocate de cele două Inspectorate de Urgență din Arad și Bihor pot fi alocate către județele Cluj sau Bihor.

Publicitate

Remintim că de joi, 11 iunie, ora 12 până vineri, 12 iunie, ora 10.00, județul Alba se află sub un Cod Portocaliu de vreme rea.

Prefectul de Alba, Nicolae Albu, a declarat că autoritățile sunt pregătite pentru intervenții în caz de nevoie, inclusiv în caz de viituri pe râurile din județ.


”Începând cu ora 12 intrăm pe un cod portocaliu emis de ANM. Vom activa comitetele locale pentru situații de urgență, pentru acțiuni preventive, vom institui permanența la sediile primăriilor, a comitetelor pentru situații de urgență.

Publicitate

Totodată DSU și IGSU au emis deja comunicate de presă preventive pentru evitarea deplasărilor în zonele cu cod portocaliu” a spus prefectul Albu.