Connect with us
Advertisement

Actualitate

Italia rămâne închisă până în luna mai. Peste jumătate din această țară, în scenariul roșu

Publicat

Alte trei regiuni din Italia intră în scenariul roșu, iar țara rămâne închisă până în luna mai.

De luni, peste jumătate din țară va fi în scenariul roșu. Calabria, Toscana și Valle d’Aosta se alătură celor 7 regiuni și provinciei autonome Trento în care sunt deja în vigoare cele mai dure restricții.

Vezi și LISTA GALBENĂ a țărilor cu risc epidemiologic, actualizată de CNSU. Cei care vin din Regatul Unit nu mai intră în carantină

Cu încă 24.000 de noi infecții și 450 de decese într-o singură zi, guvernul confirmă restricțiile severe chiar și după Paște, scrie ANSA.

Noutatea este că școlile se redeschid chiar și în zonele roșii: vor reveni în clase elevii până la clasa a șasea, în timp ce în zonele portocalii revin toți elevii până în clasa a opta și 50% dintre liceeni.

Prin urmare, până la 30 aprilie, nu se poate circula între regiuni, obloanele rămân coborâte pentru baruri și restaurante, iar redeschiderea sălilor de sport, a piscinelor, a cinematografelor și a teatrelor va fi stabilită la o dată ulterioară.

„Măsurile adoptate până acum ne-au dat primul semn de încetinire a contaminărilor, dar situația este încă delicată”, spune ministrul Sănătății, Roberto Speranza.

Acesta va semna noua ordonanță sâmbătă seara, ce va intra în vigoare începând de luni, 29 martie.

Regiunile Calabria, Toscana și Val d’Aosta trec în zona roșie.

Italia rămâne astfel fără zone galbene, restricțiile de scenariu roșu și portocaliu urmând să fie confirmate până pe 30 aprilie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement