Actualitate
ITM Alba: Amendă de 40.000 de lei pentru „muncă nedeclarată” şi 13 avertismente date de inspectori. Nereguli constatate
O amendă în valoare de 40.000 de lei şi 13 avertismente au dat inspectorii ITM Alba, în urma a zeci de controale la firme din judeţ, săptămâna trecută. A fost verificată respectarea legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă, respectiv al securităţii şi sănătăţii în muncă.
În perioada 5-9 noiembrie, în domeniul relaţiilor de muncă au fost verificate 45 de agenţi economici, cu un număr total de 456 de salariaţi. Inspectorii au constatat 58 de nereguli şi două persoane în situaţie de „muncă nedeclarată”. Au fost aplicate o amendă în valoare de 40.000 de lei, pentru „muncă nedeclarată” şi un avertisment.
Principalele deficienţe stabilite în controale:
– primirea în lucru a salariaţilor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
– neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
– angajatorul nu face dovada comunicării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului în cauză;
– neplata drepturilor salariale la termenul prevăzut în contractul individual de muncă;
– neacordarea repausului săptămânal;
– neevidenţierea corectă a timpului lucrat;
– nu a fost depus în termenul legal la ITM Alba, extrasul din registrul de evidență al zilierilor pentru luna precedentă;
– registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic nu este completat la zi ori nu a fost transmis în termenul prevăzut de lege.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost verificate 37 de unităţi şi identificate 52 de nereguli. Inspectorii au dat 12 avertismente.
Principalele deficienţe stabilite în controale:
– lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor
– lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate
– lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR
– lipsa instruirii periodice a lucrătorilor
– organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementări din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006
– lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate
– desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News