Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba a făcut 769 de controale în primele trei luni din 2026, a aplicat 116 sancțiuni și a depistat 14 persoane care prestau muncă nedeclarată. Sunt datele prezentate joi, într-o întâlnire de lucru la Prefectura Alba. La finalul discuțiilor, autoritățile au stabilit și ultimele detalii pentru o campanie de informare dedicată elevilor de liceu, care va începe în 27 aprilie și va viza prevenirea exploatării prin muncă a minorilor.

Publicitate

La sediul Instituției Prefectului Alba a avut loc joi o întâlnire de lucru între prefectul județului Alba, Nicolae Albu, și inspectorul șef al ITM Alba, Calman Gabor Zsolt, în cadrul căreia a fost analizată activitatea instituției în primul trimestru al anului.

Potrivit datelor prezentate, în urma verificărilor, au fost aplicate 116 sancțiuni, dintre care 51 de amenzi și 385 de avertismente verbale.

Valoarea totală a amenzilor a ajuns la 748.000 de lei, din care 669.500 de lei în zona relațiilor de muncă și 78.500 de lei în domeniul securității și sănătății în muncă.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Din totalul sancțiunilor pecuniare, 34 de amenzi au fost deja achitate, în valoare cumulată de 151.750 de lei. Alte cinci sancțiuni, în cuantum de 24.500 de lei, au fost date în debit.

Unul dintre punctele centrale ale analizei a fost combaterea muncii nedeclarate. În primul trimestru din 2026, ITM Alba a identificat 14 persoane care prestau muncă nedeclarată, în contextul în care controalele au vizat atât „munca la negru”, cât și „munca la gri”, pentru a asigura un mediu de lucru legal, echitabil și sigur pentru angajați.

La finalul întâlnirii au fost stabilite ultimele detalii privind o campanie de informare care va începe în 27 aprilie 2026 în liceele din județ.

Publicitate

Acțiunea va fi derulată de Instituția Prefectului Alba, în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba și Inspectoratul Școlar Județean Alba, și va avea ca obiectiv prevenirea exploatării prin muncă a minorilor și creșterea gradului de informare cu privire la drepturile tinerilor și la riscurile muncii ilegale sau abuzive.

În cadrul campaniei, elevii vor participa la sesiuni interactive susținute de specialiști, în care vor fi prezentate teme precum legislația muncii aplicabilă minorilor, drepturile și obligațiile tinerilor angajați, riscurile muncii nedeclarate și modalitățile de protecție împotriva exploatării economice.

Publicitate

„Prin această campanie, ne dorim să oferim elevilor informațiile necesare pentru a lua decizii corecte și pentru a evita implicarea în forme de muncă nelegală, care nu oferă siguranță și nu asigură respectarea drepturilor angajaților”, a declarat prefectul județului Alba, Nicolae Albu.

Campania are și un fundament legal . Potrivit Inspecției Muncii, în România capacitatea de muncă se dobândește la 16 ani, iar tinerii de 15 ani pot fi angajați doar cu acordul părinților sau al reprezentanților legali și numai pentru activități potrivite dezvoltării lor fizice și intelectuale.

Încadrarea în muncă a persoanelor sub 15 ani este interzisă.

Publicitate

Mesajul transmis de autorități la finalul întâlnirii a fost unul ferm: toleranță zero față de exploatarea prin muncă și accent mai mare pe prevenție, în special în rândul adolescenților aflați la începutul contactului cu piața muncii.