Inspectorii de muncă din Alba au aplicat, în perioada 25-19 aprilie, trei amenzi în valoare totală de 8.300 de lei și 11 avertismente, după controale la firme din județ.

În domeniul relaţiilor de muncă, ITM Alba a verificat 48 de agenți economici, cu un număr total de 429 de salariați. Au fost descoperite 110 de nereguli și aplicate o amendă de 300 de lei și 5 avertismente.

Publicitate

Principalele deficienţe constatate în controale:

  • nu se conduce corect evidența timpului lucrat;
  • nu au fost eliberate la încetarea activității, adeverințele de vechime;
  • contractele individuale de muncă cu timp parțial nu conțin clauze referitoare la repartizarea programului de lucru;
  • nu au fost achitate salariile, la data stabilită în contractele individuale de muncă;
  • neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
  • neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
  • nu se face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului;
  • dosarele personale nu conțin actele necesare angajării;
  • nu a fost inițiată la nivelul unității negocierea colectivă;
  • nu se păstrează la punctele de lucru ale societății, copii ale contractelor individuale de muncă;
Publicitate

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost verificate 26 de unități și constatate 43 e nereguli. Au fost sancționați 7 angajatori. Inspectorii de muncă au aplicat două amenzi în valoare de 8.000 de lei și 6 avertismente.

Principalele deficienţe stabilite în controale:

  • Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
  • Lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
  • Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
  • Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
  • Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementări din HG nr. 955/2010 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
  • Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
  • Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.
Publicitate