Actualitate
ITP pentru autovehiculele mai vechi de 12 ani va trebui efectuat anual. Modificări propuse de Registrul Auto Român
Registrul Auto Român pregăteşte noutăţi privind efectuare inspecţiei tehnice periodice pentru autovehicule. Va propune, pentru autoturismele începând cu vechimea de 12 ani, efectuarea ITP o dată pe an, faţă de doi ani, intervalul valabil acum.
Măsura este menită să asigure o sporire a siguranţei rutiere, în actualul context al evoluţiei parcului auto naţional, după eliminarea timbrului de mediu.
Potrivit RAR, modificarea acestui interval este permisă de legislaţia europeană, care stabileşte doar cerinţe minimale pentru ITP inclusiv în ceea ce priveşte categoriile de vehicule supuse inspecţiilor cât şi în ceea ce priveşte frecvenţa acestora.
De asemenea, această vechime de 12 ani este confirmată de o prevedere similară (opţională) a noii Directive 2014/45/UE ce va intra în vigoare din mai 2018 şi care dă posibilitatea statelor membre de a introduce inspecţii suplimentare inclusiv pentru vehiculele care depăşesc 160.000 km rulaţi.
Conform datelor furnizate de analizele statistice realizate de RAR, tot acest prag de aproximativ 12 ani vechime este cel de la care vehiculele analizate înregistrează procente de neconformitate mai mari decât procentul mediu calculat.
Potrivit RAR, vârsta medie a vehiculelor din parcul activ este în creştere, începând cu anul 2009. Atunci, vârsta medie a vehiculelor era de 8,63 ani, iar anul trecut a ajuns la 12,06 ani.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
A.D.
joi, 20.04.2017 at 14:36
Se vede ca acum sunt hotii la putere. ” Felicitari” celor ce i-au ales….