Eveniment
Izvorul de la Limba, vandalizat cu mesaje amenințătoare: „Am pus otravă”. Făptașul a fost prins și sancționat de polițiști

Izvorul public de la Limba a fost vandalizat, însă persoana vinovată a fost prinsă, anunță reprezentanții Primăriei.
Izvorul public din Limba a fost vandalizat cu mesaje amenințătoare care susțineau, în mod fals, că apa ar fi otrăvită.
În urma sesizării incidentului, pe pagina de Facebook a comunității din Limba a fost publicat un mesaj de avertizare, prin care cetățenii erau rugați să nu folosească apa din izvor până la finalizarea verificărilor.
Astfel, Direcția de Sănătate Publică Alba a prelevat probe de apă pentru a verifica dacă apa este sigură pentru consum.
În urma verificărilor a fost postat următorul anunț:
„Vă informăm că problemele privind izvorul din satul Limba au fost remediate (soclul a fost curățat și vopsit), iar *persoana vinovată de vandalizare A FOST IDENTIFICATĂ* . Persoana în cauză și-a recunoscut fapta și a fost *SANCȚIONATĂ de Poliție*.
Astfel, de astăzi, puteți să utilizați apa din izvor pentru băut, dar facem un apel către dumneavoastră să luați apă cu moderație în această perioadă caniculară.
Mulțumim pentru promptitudine și pentru colaborare șefului Postului de Poliție Ciugud, Dacian Onu, care a reușit să finalizeze ancheta într-un timp record”.
Mesaj Primăria Ciugud
„Felicitări sincere, Dacian Onu, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, Poliția Română!
Vinovatul este un locuitor din Oarda. Omul și-a recunoscut fapta, și-a asumat consecințele (și sancțiunea de rigoare de la Poliție) și acum putem spune cu inima împăcată: APA ESTE BUNĂ DE BĂUT!
Dacă misterul a fost rezolvat și ne putem bucura din nou de izvorul din Limba, vă facem un apel: luați apă cu moderație! E caniculă mare și vrem să ajungă la toată lumea!!!
Celor care vizează fapte antisociale pe plaiurile ciugudene, le reamintim că sistemul nostru inteligent de supraveghere e atent la tot ce se întâmplă în comunitate!”
Sursă foto: Primăria comunei Ciugud
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Gica
miercuri, 23.07.2025 at 18:29
haos baos 🙂